Pippo’s înseamnă restaurantul, trattoria lui Giuseppe. Alintat și Pippo. Care Pippo e personajul de film din poze, un italian simpatic aciuit în România de multă vreme.
Pippo a fost bucătar la Nonna Mia, apoi și la alte restaurante, după care și-a deschis propriul local, pe care și-a pus și numele. L-am găsit cu numele Pippo’s în Cartierul Francez, unde acum e un restaurant asiatic, Nadasan. Iar de o săptămână s-a tras mai aproape de centru, pe Paris, în capătul dinspre Piața Victoriei.
Aici a luat demisolul în care au fost mai multe bistrouri de-a lungul timpului. Muse, Hoinar, Randevu până acum vreo două luni. Nu am observat vreo schimbare cât de cât semnificativă în decor și în ambianță față de Randevu Bistro, așa că vă trimit acolo pentru descriere.
Pippo’s e o trattoria clasică, tradițională, fără inserții sau încercări de originalitate. Mâncarea lor italiană populară, cu felurile cunoscute deja fiecărui bucureștean. Pieptul de rață cu sos de portocale a fost foarte bun, dar piureul de alături destul de banal. Pastele cu creveți bune, însă vânăta cu parmezan gratinat nu cine știe ce. Cafeaua bună.
Ei erau toți simpatici pe acolo, vorbăreți, deschiși și dezinvolți, cu un Pippo perpetuum mobile, cu o frumoasă brunetă în preajmă, despre care am înțeles că e fiica lui. Prețurile deloc mici, însă rezonabile dacă nimerești peste vreuna dintre mâncărurile lui foarte bune. Clienți erau la prânz, și am văzut câțiva și seara, când am trecut prin față.
Dat fiind locul, în special, mă așteptam ca Pippo’s să fie un bistrou mai degrabă boem, și ca ambianță, și ca meniu și ca tot. Însă Pippo a ales să-l poziționeze altfel, și cred că își asumă niște riscuri inutile cu asta. Dar să vedem ce va fi mai departe…
