Am ajuns înapoi la Aubergine după aproape un an de la ultima vizită, iarăși la insistențele unor prieteni care au spus că Aubergine e un restaurant excepțional. Sau, mai precis spus, că mâncarea de la Aubergine e foarte bună, fiindcă știam și eu, deja, că Aubergine e un restaurant frumos, în una dintre cele mai romantice zone ale Bucureștiului – Centrul Vechi, desigur.
Ca să epuizez rapid subiectul ambiantei de la Aubergine, ar fi de spus că acum arată și mai bine decât îl știam, foarte bine amenajat și mobilat. Data trecută am stat afară, pe terasă, am urcat în fugă doar să văd ce e la etaj, dar nu îmi aduc aminte dacă erau și atunci cele încă două saloane, din spate, față de cel mare, care dă spre stradă. Oricum, toate arată foarte bine, am făcut multe poze și asta mă scutește de o descriere care ar fi fost, oricum, incompletă.
Ce nu ne-a plăcut la Aubergine, legat de ambianta, au fost mesele mult prea mici, mai ales că au luat și decizia bizară de a servi mâncarea în farfurii (platouri) disproporționat de mari. Și muzica prea tare…
Meniul mediteranean e alt punct forțe al lui Aubergine, încă și mai puternic decât cel cu ambianța. Fiindcă restaurante amenajate extrem de atrăgător găsești la tot pasul în București, însă un meniu că acela al lui Aubergine, ba!
Aubergine are un meniu mediteranean foarte lung, ceea ce ne-a ridicat mari, mari semne de întrebare. Hai să presupunem că au acolo un bucătar atât de nemaipomenit, încât știe să facă bine tot ce scrie în meniul acela kilometric. Însă nu văd cum ar putea să țină atâtea produse proaspte în magazie. Cât despre o bucătărie de restaurant în Centrul Vechi… dar mai bine să nu vorbim despre asta!
Așadar, meniul de la Aubergine e mediteranean, după cum am spus, însă cu mâncăruri de jur împrejurul marii mari, nu doar de pe coasta europeană, așa cum asociază în minte mai toată lumea cuvintele „bucătărie mediteraneană” cu imaginile farfuriilor de mâncare. Au la Aubergine și mâncăruri nord africane și din Orientul Apropiat – patronii și/ sau bucătarii fiind din Israel, din câte am auzit.
Când deschizi tabletele electronice și vezi toate felurile acelea de mâncare, cu poze apetisante și descrieri detaliate, e chiar impresionant. Sunt și pe site-ul lor, merită aruncată o privire.
Noi am luat două supe, una din coadă de bou (tăuraș, după cum scrie pe tabletă) și cealaltă de morcovi și ciuperci, așa și așa amândouă, nimic deosebit. Apoi vinete vegan, destul de bune, Kebab Aubergine din antricot de vită, un fel de musaca cu o vânată întreagă și carne tocată de vită – această bună, dar cam sărată – și Ciuperci speciale, adică niște ciuperci cu sos, bunicele, dar fără nimic special.
Serviciul a fost amestecat, cu un chelner sigur pe el, plăcut și cu replică, și cu unul junior complet aerian, care nu părea să înțeleagă mai nimic din ce e în salonul acela. Nu pot să nu povestesc o fază cu el… Îi spunem noi că împărțim toată mâncarea. Evident, habar nu avea ce însemna asta. S-a uitat la noi, ne-a zâmbit puțin, ca și cum ar fi spus: „Mă bucur pentru voi, hai, dați-i drumul!”, după care ne-a întors spatele și a plecat. I-am explicat părintește că avem nevoie și de niște farfurii, apoi de linguri, ca să împărțim ce era în cele trei platouri. A fost foarte surprins de descoperire, după care s-a întors cu două linguri.
Nu l-am lăsat să plece, așa, cu una, cu două. L-am întrebat cum împărțim noi mâncarea din cele trei platouri cu cele două linguri. Răspunsul a fost înduioșător: „Păi nu sunteți doi, v-am adus două linguri, ce nu e bine?”…
Lume multă la Aubergine, toate mesele erau rezervate, unii veneau în grupuri, numeroși turiști cu valize mari după ei. Sigur, turistul e turist, trebuie să fii îngăduitor cu inteligența lui, dar tare mă trage bănuiala că ceilalți, neturistii, cred la fel ca și prietenii mei care m-au tot trimis la Aubergine, că e o mâncare nemaipomenită acolo…
Poate că, în meniul acela atât de lung, veți găsi și mâncarea nemaipomenită despre care se vorbește atât în oraș. Noi nu am nimerit-o nici de data aceasta, din păcate…
