Mi-a scris cineva că a găsit unele dintre cele mai bune mâncăruri italienești din București pe o străduță puțin cunoscută, un mic restaurant pitit într-o casă, cu italianul care gătește în fața ta, suflet, autenticitate, familiaritate, lucruri din astea. M-am dus, desigur…
Am ajuns până la urmă la o casă, după ce trecusem deja de ea prima dată, fără să observ că e un restaurant înăuntru. O casă cu etaj, pe Gheorghe Țiteica, în partea lui dintre Barbu Văcărescu și Lacul Tei. Cartier cu case vechi, ceva case noi, dar interesant, cu aer puțin provincial.
Casa cu etaj, a fost o grădiniță înainte acolo, până în ianuarie, când au venit italienii și și-au pus firma cu Gustosi Momenti pe perete. Știu asta de la un prieten care le este vecin, și care mi-a spus că de când au apărut tot în construcție sunt, nu au reușit într-un an să termine de amenajat o terasă simplă, să curățe poarta sau să îndrepte un panou. Și eu am crezut că e închis, la început, că or fi în renovare, niște lucrări, ceva. Nu era nimeni, dezordine în jur, pe terasa nematurat, o duduie care s-a dovedit a fi de-a casei – chelneriță, printre altele – stătea și medita fumând, cu o scrumieră plină ochi cu mucuri de țigări, semn că era o temă serioasă de meditație, ce necesită o reflecție îndelungată.
Deschisă și plăcută duduia, s-a mobilizat când m-a văzut, și-a stins țigara arsă mai puțin de jumătate și am început o conversație. Mâncare italienească tradițională, italian care gătește, mi l-a arătat cu degetul dincolo de geam, am conversat și cu el, s-a lăsat pozat.
Înăuntru au un salon mic, câteva mese. Ceva mai ordonat decât afară. Bucătăria e mai mare decât salonul, bine echipată, la vedere, după un perete de sticlă.
Gustosi Momenti înseamnă paste, pizza, desigur, pește, mâncăruri italienești obișnuite, cu sublinierea lor că sunt din Sicilia, deducând eu de aici că ar fi câteva diferențe. Prima diferență observată a fost în partea dreaptă a filelor meniului, unde la paste erau cifre între 45 și 69, la pizzele mici (25 cm) între 20 și 85, iar la cele mari și mai mari. Lei românești noi, numiți și RONI, ca să nu credeți altceva.
În poze sunt 108 RONI, adică o pizza cu cârnați, foarte bună, chiar o să-i invit să participe la competiția noastră pentru cea mai bună pizza din București. Și penne cu sos și pesmet, bune și acestea. Sosul de la paste a fost interesant și chiar bun, ca un fel de tocăniță cu fructe de mare, nu-mi mai aduc aminte să fi primit ceva atât de consistent într-o farfurie de paste. Și pastele, adică aluatul, au fost bune.
Am așteptat destul de mult mâncarea de la Gustosi Momenti, deși eram singurul client. Pizza a venit mai repede, pastele după aproape jumătate de ceas. Cum citisem deja toate e-mailurile de pe telefon, cartea nu mi-o luasem cu mine în ziua aceea, am început să mă gândesc până să vină mâncarea, că altceva mai bun nu găseam de făcut.
Gândire, deci: în jur o curte nemăturată, dezordine peste tot, lucruri aruncate care pe unde. Clienți nu erau, și probabil că nu mai trecuseră pe acolo de o bună bucată de vreme, dacă numărăm câte țigări se găseau în scrumieră. În centru duduie stând întinsă pe un scaun, uitându-se în gol, apoi pe pereți, din când în când și la mărul din colțul curții, plin cu mere roșii, apoi iar în gol, iar la pereți, și ciclul se reia, probabil de sute de ori, fără să o deranjeze cineva. Dar de ce nu o fi pus femeia aia mâna pe o mătură, între două țigări??? La cât de mică e curtea aceea, i-ar fi luat 6, 7 minute să o măture pe toată. Hai, 9 minute, treacă de la mine! Ca să nu mai spun că ar fi putut face asta și cu țigara în gură, dacă nu voia să rateze vreuna…
L-am rugat și pe prietenul meu să se gândească la asta. El s-a gândit că duduia NU A VRUT să pună mâna pe mătură. O fi fost de lene, de rușine, poate că plătesc pe altcineva să dea cu mătura la Gustosi Momenti, și și-o fi luat o săptămână de vacanță acela, mai știi? Dar eu m-am gândit că duduia NU S-A GÂNDIT, că nu părea leneșă, arată a femeie destoinică, ce nu se dă înapoi în fața lucrurilor mult mai grele decât o mătură cu coada…
