KPMG: Câștigătoarea Europa League, Manchester United - cel mai valoros club din lume, peste finalistele Champions League, Real Madrid și Juventus

KPMG: Câștigătoarea Europa League, Manchester United - cel mai valoros club din lume, peste finalistele Champions League, Real Madrid și Juventus
scris 31 mai 2017

Recent câștigătoare a Europa League, Manchester United, este cea mai valoroasă, însă numai din punct de vedere financiar, echipă din lume, devansându-le pe finalistele Champions League de sâmbătă, Real Madrid (locul al doilea) și Juventus Torino (doar locul al 9-lea), într-un top realizat de KPMG.

În pofida premiilor mult mai reduse din Europa League, comparativ cu cele din Champions League, și a poziției dezamăgitoare din competiția internă (Manchester United a terminat de-abia pe poziția a șasea, care le diminuează și veniturile din premierile Premier League), cel mai galonat club britanic este singurul cotat de KPMG la o valoare mai mare 3 miliarde de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Interesant este că, în prezent, cotația KPMG, 3,1 miliarde de euro sau 3,5 miliarde de dolari este superioară valorii de piață a clubului. Chiar dacă în acest an acțiunile Manchester United listate la New York Stock Exchange s-au apreciat cu 20%, valoare de piață a clubului este de doar 2,8 miliarde de dolari, cu 700 de milioane sub estimarea KPMG.

KPMG: Câștigătoarea Europa League, Manchester United - cel mai valoros club din lume, peste finalistele Champions League, Real Madrid și Juventus

Rivalii spanioli ai britanicilor, împreună cu care împărțeau prima poziție a topului KPMG anul trecut, Real Madrid ocupă doar poziția a doua, cu o valoare de 3 miliarde de euro în pofida faptului că este deținătoarea en-titre atât a trofeului Champions League, cât și a Primera Division și, în plus, este și finalistă a actualei ediții a celei mai importante și mai profitabile competiții de cluburi din lume.

Manchester United va încasa mai mulți bani dacă va câștiga Europa League decât a obținut sezonul trecut în urma participării în Champions League CITEȘTE ȘI Manchester United va încasa mai mulți bani dacă va câștiga Europa League decât a obținut sezonul trecut în urma participării în Champions League

Cealaltă finalistă a Champions League, Juventus Torino, ocupă doar poziția a noua, cu o valoare estimată la 1,2 miliarde de euro, chiar și în condițiile în care valoarea sa s-a apreciat cu 24% față de cea din topul KPMG de anul trecut.

Potrivit evaluării făcute pe baza informațiilor publice, care includ veniturile din premieri, veniturile comerciale și cele din vânzările de bilete, dar și activele deținute de cluburi (inclusiv jucători și stadioane), KPMG a calculat valoarea primelor 32 de echipe din lume la 29,9 miliarde de euro, în creștere cu 14% față de valoarea de anul recut. O treime din aceasta este concentrată în primele trei brand-uri prezente în top, Manchester United, Real Madrid și FC Barcelona.

INFOGRAFIC Manchester United a pus capăt hegemoniei financiare de 11 ani a Realului (Deloitte) CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Manchester United a pus capăt hegemoniei financiare de 11 ani a Realului (Deloitte)

Șase din primele zece cluburi prezente în topul KPMG evoluează în Premier League. Prima ligă engleză generează în continuare venituri mult mai ridicate comparativ cu celelalte ligi europene, atât venituri comerciale, cât și venituri din drepturi de televizare.

Clasamentul KMPG confirmă rezultatele studiului concurenților de la Deloitte, topul acestora fiind dominat tot de Manchester United, FC Barcelona ocupând poziția a doua (față de cea de-a treia în topul KPMG), iar Real Madric poziția a treia (față de cea de-a doua în estimările KPMG). Finalista Champions League, Juventus Torino, se situează în clasamentul Deloitte pe poziția a zecea (a noua în topul KPMG).

Topul KPMG este realizat în funcție de valoarea estimată de piață a cluburilor, cel Deloitte bazându-se pe veniturile realizate într-un an competițional.

viewscnt
Afla mai multe despre
fotbal
top
kpmg
manchester united
real madrid
juventus