Guvernul a aprobat, prin hotărâre, o serie de condiții pe care trebuie să le îndeplinească și documente pe care trebuie să le depună entitățile care solicită autorizarea și/sau înregistrarea în vederea desfășurării activității de schimb valutar, fiind introduse noi prevederi precum valabilitatea limitată a autorizației și a scrisorii de atribuire a codului statistic, condiția privind existența unui capital social minim pentru casele de schimb valutar, stabilirea unor contravenții și a sancțiunilor aplicabile.
Sunt vizate de noile reglementări casele de schimb valutar și respectiv entitățile care dețin în administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică care solicită să desfășoare aceste activități.
Casele de schimb valutar și, respectiv, entitățile care dețin în administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică ce dețin autorizație de schimb valutar (emisă în condițiile OMFP nr. 664/2012) la data intrării în vigoare a hotărârii și doresc să continue activitatea vor avea obligația de a depune, în termen de maximum 360 de zile de la această dată, documentele necesare obținerii autorizației și scrisorii/scrisorilor de atribuire a codului statistic, potrivit noilor dispoziții, având posibilitatea de a efectua operațiuni de schimb valutar până la data soluționării cererii, dacă documentația a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Data intrării în vigoare a noilor dispoziții este de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, cu excepția prevederilor care constituie temei pentru emiterea unor ordine de ministru și care vor intra în vigoare de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, precum și a celor care stabilesc sancționarea contravențiilor, care vor intra în vigoare în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, respectiv 10 zile după cele 60 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României.
Potrivit noilor norme, organizarea şi desfăşurarea activităţii de schimb valutar pentru persoane fizice și de încasare a cecurilor de călătorie, pe teritoriul României, de către casele de schimb valutar și entitățile care dețin în administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică, se pot realiza numai pe bază de autorizaţie și scrisoare de atribuire a codului statistic, documente cu valabilitate limitată în timp.
Autorizația este documentul în baza căruia entitatea poate să organizeze activitate de schimb valutar pentru persoane fizice și de încasare a cecurilor de călătorie, după caz și este valabilă timp de 5 ani de la data acordării, iar scrisoarea de atribuire a codului statistic este documentul în baza căruia o entitate poate să desfășoare efectiv activitate în punctul de schimb valutar și este valabilă de la data acordării și până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizației deținută de entitate la momentul eliberării scrisorii de atribuire a codului statistic.
Obținerea autorizației este condiționată de solicitarea și obținerea a cel puțin unei scrisori de atribuire a codului statistic.
Entitățile vizate pot solicita obținerea autorizației:
- la momentul solicitării autorizației pentru organizarea activității de schimb valutar, caz în care se emite o singură autorizație pe care vor fi menționate toate activitățile pe care le poate desfășura entitatea sau
- ulterior obținerii autorizației pentru organizarea activității de schimb valutar, caz în care se emite o autorizaţie, modificată, în sensul adăugării noii activități la activitățile deja autorizate. Această autorizație va avea acelaşi termen de valabilitate cu autorizația inițială, iar sub denumirea "Autorizaţie", se va înscrie, cuvântul "modificare".
Astfel, obținerea autorizației pentru organizarea activității de încasare a cecurilor de călătorie este condiționată de existența sau de solicitarea autorizației pentru organizarea activității de schimb valutar simultan cu solicitarea autorizației pentru organizarea activității de încasare a cecurilor de călătorie.
Totodată, prin data acordării se înțelege data de întâi a lunii următoare celei în care s-a aprobat documentația depusă de entitate, în vederea obținerii autorizației și/sau a scrisorii de atribuire a codului statistic.
Este interzisă desfăşurarea activităţii de schimb valutar prin intermediul automatelor de schimb valutar, de către casele de schimb valutar și entitățile care dețin în administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică, luând în considerare faptul că, în desfăşurarea activităţii de schimb valutar trebuie asigurate măsurile de cunoaştere a clientelei.
Termenul în care entitățile a căror autorizație expiră pot depune cererea de reautorizare însoțită de documentația aferentă, completă,este cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea perioadei de valabilitate a autorizației.
CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea ″dă din casă″ de la Enel: Furnizorii români de energie din grupul italian, nevoiți să împrumute de urgență sute de milioane de euro de la compania-mamăPrin actul normativ aprobat sunt stabilite condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și respectiv, documentele pe care trebuie să le depună entitățile, în funcție de categoria din care fac parte, în vederea obținerii autorizației și a scrisorii de atribuire a codului statistic.
Astfel, sunt stabilite atât o serie de condiții comune celor două categorii de entități care se supun procedurii de autorizare, cât și condiții specifice fiecărei categorii.
Printre condițiile comune celor două categorii de entități se regăsesc și următoarele:
- neînregistrarea de obligații de plată restante la bugetul general consolidat, de către entitatea care solicită obținerea autorizației;
- lipsa unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare a entității, pentru care nu a intervenit reabilitarea;
- lipsa unei condamnări pe plan intern sau internațional, pentru infracțiuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, atât în cazul reprezentanților legali, administratorilor, acţionarilor semnificativi sau asociaţilor entităţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, cât și în cazul persoanelor care dețin o funcție de conducere în cadrul entității și a persoanelor care sunt beneficiarii reali ai acestor entități.
Pentru aceste ultime 2 categorii, este necesară și îndeplinirea condiției de a fi persoane potrivite și competente, în sensul dispozițiilor art. 5 alin. (6) din anexa la Ordinul președintelui Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor nr. 37/2021 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru entităţile raportoare supravegheate şi controlate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în acest scop persoanele vizate având obligația depunerii unei declarații pe propria răspundere;
- în cazierul fiscal al entității, în cel al reprezentanților legali, administratorilor, acţionarilor semnificativi sau asociaţilor entităţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, nu sunt înscrise informații privind fapte sancționate de legile fiscale, financiare, vamale, precum și de cele care privesc disciplina financiară, și nici informaţii din documentele întocmite pentru atragerea răspunderii solidare, patrimoniale sau a inactivităţii fiscale.
CITEȘTE ȘI Creșterea de profit a Hidroelectrica s-a temperat în T2. Scăderea semnificativă a producției de energie electrică, compensată de scumpirea curentuluiCondițiile specifice în cazul caselor de schimb valutar
- Constituirea unui capital social, subscris și vărsat, de minimum 350.000 lei. Prin stabilirea cuantumului capitalului social, subscris și vărsat de minimum 350.000 lei, se asigură disponibilitățile bănești necesare derulării activității, la un nivel similar celui reglementat în prezent (75.000 de euro), eliminându- se în același timp obligația dovedirii provenienței sumei, ținând cont de faptul că, în practică, verificarea sursei s-a dovedit dificil de realizat.
- Existența ca obiect principal de activitate, a activității de schimb valutar pentru persoane fizice și de încasare a cecurilor de călătorie, după caz, activități care sunt incluse în cod CAEN 6612 - Activităţi de intermediere a tranzacţiilor financiare - activităţi ale birourilor de schimb valutar.
Totodată, casele de schimb valutar, pot avea ca activități secundare doar din cele incluse în cod CAEN 6619-Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi fonduri de pensii - furnizarea de servicii de remitere de bani în numele şi pe seama unei instituţii de plată sau instituții emitente de monedă electronică.
Condițiile specifice în cazul entităților care deţin în administrare structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică
- Existenţa în obiectul de activitate a operațiunilor de cumpărare de valute de la persoane fizice şi de încasare a cecurilor de călătorie, după caz;
- Dovedirea cu documente, a apartenenței la această categorie.
- Stabilirea modalităților prin care se poate depune sau completa documentația necesară pentru obținerea autorizaţiei/scrisorii de atribuire a codului statistic, respectiv la registratura instituției, prin poștă, precum și prin intermediul poștei electronice.
- Reglementarea obligațiilor pe care le au entitățile autorizate să desfășoare activitate de schimb valutar și de încasare a cecurilor de călătorie, în funcție de specificul activității, astfel:
- afișarea autorizației de schimb valutar și a scrisorii de atribuire a codului statistic, în copie, la loc vizibil, în cadrul fiecărui punct de schimb valutar;
- deținerea și utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale specifice activității de schimb valutar;
- dotarea cu ecuson a fiecărui angajat din punctul de schimb valutar, care să conțină numele, prenumele și funcția deținută de respectiva persoană;
- existența în cadrul fiecărui punct de schimb valutar a unui registru de bani personali, completat zilnic;
- afișarea la loc vizibil a listelor cursurilor de schimb valutar, pentru vânzarea și cumpărarea de valute cotate și necotate, precum și anexarea acestora la sfârșitul zilei la registrul tranzacțiilor;
- deținerea registrului unic de control;
- respectarea programului de funcționare afișat;
- asigurarea supravegherii și înregistrării activității în fiecare punct de schimb valutar, în sistem digital, non-stop;
- notificarea Comisiei, cu privire la orice modificări intervenite în cazul schimbării administratorilor, acționarilor semnificativi sau asociaților care dețin părți sociale cel puțin într- un procent egal cu cel necesar pentru un acționar semnificativ, în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care au intervenit modificările;
- aplicarea procedurilor de lucru stabilite pentru efectuarea schimburilor valutare.
CITEȘTE ȘI Inflația din Marea Britanie ar putea crește la peste 22% anul viitor- Precizarea locului unde pot fi desfășurate activitățile de schimb valutar și de încasare a cecurilor de călătorie, de către entitățile autorizate, respectiv,
- în incinta punctului de schimb valutar, în cazul caselor de schimb valutar,
- la recepția structurii de primire turistică, în cazul entităților care dețin în administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică.
- Entitățile autorizate, respectiv, entitățile pot începe desfășurarea activităților de schimb valutar și de încasare a cecurilor de călătorie, după caz, numai dacă dețin autorizație, respectiv scrisoare de atribuire a codului statistic eliberate de către Comisie și dacă au înscris codul statistic pe ștampila punctului de schimb valutar.
- Operațiunile de schimb valutar se realizează numai pe bază de act de identitate sau după caz, pe bază de document care atestă identitatea persoanei și care permite potrivit legii intrarea și/sau șederea pe teritoriul României, aflat în termenul de valabilitate. Astfel, persoana fizică care dorește să efectueze un schimb valutar la entitățile reglementate trebuie să prezinte, în funcție de categoria din care face parte, unul dintre documentele prevăzute de lege.
- Sunt stabilite operațiunile care pot fi efectuate de către entitățile autorizate să desfășoare activitate de schimb valutar și de încasare a cecurilor de călătorie, după caz, astfel:
- casele de schimb valutar pot cumpăra, respectiv vinde valute, contra monedei naționale, de la/către persoane fizice și pot încasa cecuri de călătorie, iar
- entitățile care dețin în administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică pot cumpăra valute și încasa cecuri de călătorie, exclusiv de la clienţi ai structurii de primire turistică.
CITEȘTE ȘI GRAFICE Băncile au accelerat competiția pentru economisirile populației și firmelor, ducând dobânzile la depozite la cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani. Au crescut, însă, și dobânzile la credite- Entitatea autorizată va avea posibilitatea să-și întrerupă activitatea în mod voluntar, într-unul sau mai multe puncte de schimb valutar, pe o perioadă limitată de timp, respectiv maximum 60 de zile calendaristice într-un interval de 12 luni consecutive, cu condiția de a notifica anterior acest lucru, direcției de specialitate, respectiv Direcției generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor. Notificarea trebuie să se realizeze cu minimum 10 zile calendaristice înainte de întreruperea activității.
- O entitate va avea posibilitatea să își înceteze definitiv activitatea de schimb valutar și de încasare a cecurilor de călătorie, la cerere, în unul, mai multe sau în toate punctele de schimb valutar.
- Sunt stabilite condițiile în care Comisia poate dispune revocarea sau anularea autorizației acordată unei entități, precum și intervalul de timp după care entitățile astfel sancționate pot formula o nouă cerere de acordare a autorizației și a scrisorii de atribuire a codului statistic pentru cel puțin un punct de schimb valutar, respectiv 6 luni (în cazul revocării autorizației) sau 5 ani (în cazul anulării). Termenele se vor calcula fie de la data rămânerii definitive a deciziei de sancționare în sistemul căiloradministrative de atac, fie de la data rămânerii definitive a deciziei de sancționare ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive.
- Sunt stabilite și condițiile în care Comisia poate dispune măsura suspendării sau revocării scrisorii de atribuire a codului statistic.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Premierul Ciucă s-a dus, cu directoarea sponsorului OMV Petrom, la Hagi și Gică PopescuEntitățile care au fost autorizate potrivit OMFP nr. 664/2012 vora avea obligația de a depune, la direcția de specialitate, autorizațiile și scrisorile de atribuire a codurilor statistice a căror valabilitate a încetat.
Valabilitatea autorizațiilor și scrisorilor de atribuire a codurilor statistice, emise potrivit prevederilor OMFP nr. 664/2012 va înceta în următoarele două situații:
1. când entitățile solicită și obțin autorizația și scrisorile de atribuire a codurilor statistice înainte de împlinirea termenului de 360 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, caz în care autorizația și toate scrisorile de atribuire a codurilor statistice își pierd valabilitatea la data autorizării potrivit noilor condiții.
2. când entitățile nu solicită obținerea autorizației și a scrisorilor de atribuire a codurilor statistice și implicit nu depun documentația aferentă la direcția de specialitate, în termen de 360 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, caz în care autorizația și scrisorile de atribuire a codurilor statistice își pierd valabilitatea la împlinirea termenului prevăzut anterior.