McDonald's România lansează două noi produse

McDonald's România lansează două noi produse

Sursa foto: Laszlo Raduly

scris 1 oct 2015

Compania McDonald's România va lansa vineri două noi produse, inspirate de tradițiile germane, și campania "Gust Nemțesc pe Placul Românului", au anunțat reprezentanții companiei.

Potrivit lanțului de restaurante, cele două surprize de toamnă sunt "sandvișul Saxon cu vită" și "sandvișul Bavarez cu cârnați", iar cele două produse fac parte din campania "Gust nemțesc pe placul românului", care aduce în atenția clienților două rețete noi, în ediție limitată, și își propune să îi delecteze cu gusturi nemțești sărbătorite în stil românesc.

Urmărește-ne și pe Google News

Cele două noi produse vor fi disponibile până în 20 noiembrie în toate cele 67 restaurante McDonald's din țară.

"Lansăm aceste sandvișuri în contextul aniversării de 20 de ani de McDonald's în România, ca o surpriză pentru clienți și o dovadă a faptului că ne dorim mereu să inovăm. Gusturi Nemțești pe Placul Românilor este o campanie care face parte din strategia noastră pe termen lung, căreia i-am dat startul o dată cu campania Săptămâni Românești. Ne dorim să le oferim mereu clienților gusturi noi, rețete autentice, dezvoltate la nivel local și create special pentru a le da motive să revină mereu în restaurantele noastre", a declarat Daniel Boaje, director general McDonald's România.

În anul 2015, McDonald's România a marcat 20 de ani de la deschiderea primului restaurant. Compania este lider al pieței restaurantelor din țară, cu 67 de restaurante în 21 de orașe și 150.000 de clienți care îi trec pragul zilnic. McDonald's are peste 4.000 de angajați și a investit peste 600 de milioane de lei în România.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
mcdonald's
sandvis saxon
sandvis bavarez