Un muzeu al înghețatei, deschis la Los Angeles. Înghețata ”goth”, de culoare neagră, vedeta verii 2017

Un muzeu al înghețatei, deschis la Los Angeles. Înghețata ”goth”, de culoare neagră, vedeta verii 2017
scris 28 apr 2017

”Muzeul Înghețatei”, o expoziție cu elemente interactive, ai cărui vizitatori sunt încurajați să atingă și să guste exponatele, a fost inaugurat recent în orașul american Los Angeles, informează Reuters. Tot în Statele Unite, dar la New York, a fost fost în vânzare un sortiment insolit: înghețata neagră, supranumită ”goth”, care este deja considerată vedeta verii anului 2017.

În Muzeul Înghețatei din Los Angeles, inaugurat pe 25 aprilie, organizatorii au amenajat o cameră specială, denumită ”Banana Split Room”, în care 10.000 de banane au fost agățate pe mai multe corzi și recreează atmosfera colorată dintr-o junglă. Pe pereți sunt expuse în diverse recipiente mai multe tipuri de extracte de banană, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Acesta nu este o experiență dintr-un muzeu tradițional. Nu vii pur și simplu aici și te uiți la niște instalații. Aici guști, și guști foarte multe lucruri, dar și împărtășești experiența cu alte persoane. Muzeul a fost creat pentru a fi o experiență socială”, a spus Manish Vora, cofondator al Muzeului Înghețatei din Los Angeles.

Muzeul din metropola americană este într-adevăr în același timp o expoziție cu gustare și un vis împlinit pentru pasionații de rețelele de socializare: vizitatorii pot să se pozeze alături de multe sortimente de înghețată pe băț, să meargă printre ursuleți uriași din gelatină și chiar să se joace într-o piscină umplută cu 100 de milioane de bomboane colorate de mici dimensiuni, preparate manual și folosite ca topping pentru înghețată.

Muzeul Înghețatei va rămâne deschis în Los Angeles până la începutul lunii iulie. Apoi, creatorii lui vor să ducă această expoziție și în alte orașe americane și, în cele din urmă, să o transforme într-un muzeu itinerant și internațional, începând din 2018.

3 din 5 români vor petrece 1 Mai acasă sau la iarbă verde și au în plan să cheltuiască cel mult 200 de lei CITEȘTE ȘI 3 din 5 români vor petrece 1 Mai acasă sau la iarbă verde și au în plan să cheltuiască cel mult 200 de lei

În același registru, site-ul altpress.com anunță că înghețata neagră, supranumită ”înghețata goth”, este vedeta verii anului 2017. Acest sortiment de înghețată include un ingredient special - cărbunele medicinal.

Potrivit Tech Times, anumite persoane afirmă că acel cărbune medicinal este benefic pentru organism, deoarece ingredientul este adăugat de obicei în rețeaua de apă potabilă și sucuri, pentru detoxifiere.

”Înghețata goth” este comercializată în magazine precum Morgenstern's din New York și Little Damage Ice Cream Shop din Los Angeles. 

viewscnt
Afla mai multe despre
inghetata goth
muzeul inghetatei