Maria Șarapova va studia managementul afacerilor la Universitatea Harvard

Maria Șarapova va studia managementul afacerilor la Universitatea Harvard
scris 28 iun 2016

Jucătoarea de tenis Maria Șarapova, în vârstă de 29 de ani, care a fost suspendată doi ani de Federația Internațională de Tenis, după ce a fost depistată pozitiv cu meldonium în luna ianuarie, s-a înscris la un curs de management al afacerilor în cadrul prestigioasei Universități Harvard din Statele Unite, informează contactmusic.com.

Vedeta tenisului mondial s-a înscris la Business Executive Program de la Universitatea Harvard și a anunțat această veste prin intermediul unui mesaj pe care l-a publicat în weekend pe rețelele de socializare, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Nu sunt sigură cum s-a întâmplat asta, dar bine te-am găsit, Harvard! Abia aștept să încep cursul!”, a scris celebra jucătoare de tenis.

Apoi, Maria Șarapova a publicat o fotografie în timpul unui antrenament. Fotografia este însoțită de textul următor: ”Sunt destul de sigură că ar trebui să mă concentrez pe cele 15 studii de caz de la Harvard care mă așteaptă în casă, dar... fac puțină gimnastică în aer liber mai întâi!”.

Maria Șarapova, câștigătoare a cinci trofee de Grand Șlam, a fost suspendată doi ani, după ce a fost depistată pozitiv cu meldonium, la Australian Open. Suspendarea a intrat în vigoare de la 26 ianuarie 2016, când jucătoarea a fost supusă controlului antidoping.

NEPI a achiziționat Shopping City Sibiu de la Argo Group pentru 100 milioane euro CITEȘTE ȘI NEPI a achiziționat Shopping City Sibiu de la Argo Group pentru 100 milioane euro

Jucătoarea a anunțat această veste în timpul unei conferințe de presă la Los Angeles, în luna martie, în care a explicat că a primit un e-mail de la reprezentanții Agenției Mondiale Antidoping (WADA) despre noile substanțe interzise, în decembrie 2015, dar nu a consultat acea listă actualizată și nu era conștientă de faptul că lista includea și un medicament care i-a fost prescris, mildronate, care poate să îmbunătățească performanțele unui sportiv și să stimuleze procesul de recuperare fizică, cunoscut și sub numele de meldonium.

Sportiva a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în urma suspendării sale timp de doi ani pentru dopaj, considerând că pedeapsa primită este ”nedrept de aspră”.

În urma scandalului de dopaj, Șarapova a pierdut pentru prima dată după 11 ani locul 1 în clasamentul sportivelor cel mai bine plătite, rusoiaca fiind întrecută de Serena Williams, potrivit ierarhiei întocmite de Forbes.

Șarapova și-a pierdut mai mulți sponsori după ce a fost depistată pozitiv cu meldonium la Australian Open. Totuși, ea avut încasări de 21,9 de dolari, premii și contrate de publicitate, în ultimele 12 luni. Maria Șarapova a coborât pe locul al doilea, pierzând numai trei milioane de dolari față de anul precedent. Forbes explică acest lucru prin faptul că rusoiaca și-a încasat mare parte din contractele ei de publicitate la finalul lui 2015, înainte de izbucnirea scandalului de dopaj. Efectele acestuia vor fi mult mai vizibile anul viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
maria sarapova
universitatea harvard
managementul afacerilor