Jocul Pokemon Go va fi lansat în China

Jocul Pokemon Go va fi lansat în China
scris 2 ian 2018

Jocul Pokemon Go va fi lansat în China, după ce compania americană Niantic a stabilit un acord cu NetEase, o companie din această țară, scrie BBC.

Reprezentanții Niantic au făcut anunțul pentru The Financial Times, fără a preciza, însă, data la care va avea loc lansarea jocului în China, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit legislației chineze în privința conținutului online, firmele străine trebuie să își găsească parteneri locali dacă vor să se lanseze în mediul digital în această țară.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

John Hanke, director executiv al Niantic, a spus că această companie intenționează în mod „categoric” să își lanseze jocurile în China – cea mai mare piață a telefoanelor mobile din lume.

Apple recunoaște, după o serie de acuzații, că încetinește în mod intenționat modelele vechi de iPhone CITEȘTE ȘI Apple recunoaște, după o serie de acuzații, că încetinește în mod intenționat modelele vechi de iPhone

Potrivit lui Hanke, lansarea cu succes a jocului Pokemon Go în 2016 și popularitatea extraordinară dobândită de acesta a crescut considerabil veniturile companiei Niantic, care se află acum într-un moment potrivit pentru a se extinde.

În plus, recent, compania a primit 200 de milioane de dolari de la investitori care vor alimenta, de asemenea, expansiunea companiei.

Pokemon Go presupune ca jucătorii să își folosească telefoanele mobile inteligente pentru a găsi și a prinde personaje din acest univers, deplasându-se în lumea reală. Apoi, folosesc personajele „capturate” pentru a intra în competiție cu alți jucători. Prin realitatea augumentată, jucătorii pot vedea personajele prin intermediul camerelor de fotografiat ale telefoanelor mobile.

Numărul de jucători a scăzut considerabil după lansarea jocului, dar potrivit lui John Hanke, a rămas „un nucleu stabil” de jucători care continuă să joace Pokemon Go.

Următorul joc important pe care Niantic plănuiește să îl lanseze, pe aceleași principii ale realității augmentate, este inspirat de din universul „Harry Potter”. Potrivit lui John Hanke, acest joc, care va fi lansat în a doua jumătate a anului 2018, are potențialul de a fi pe placul unui public larg. 

În acest an, Niantic ar putea avea de-a face cu o competiție în creștere din partea companiilor Google, Apple, Facebook și Snap, care au creat instrumente de realitate augumentată pentru dezvoltatori. În plus, în China, site-ul de comerț electronic Alibaba a anunțat că plănuiește să folosească realitatea augumentată pentru a veni în sprijinul partenerilor comerciali.

viewscnt
Afla mai multe despre
pokemon go
china