Spotify testează o funcție socială pentru descoperirea de noi melodii

Spotify testează o funcție socială pentru descoperirea de noi melodii
scris 19 dec 2019

Dincolo de listele de melodii generate de algoritmul serviciului, descoperirea muzicii pe Spotify ar putea veni în viitor prin intermediul prietenilor.

Spotify a început să testeze o nouă secțiune a serviciului său de streaming, numită Tastebuds. Conform descrierii oficiale, este o secțiune prin care utilizatorii pot descoperii noi melodii pe placul lor prin intermediul prietenilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Deși are o funcție prin intermediul căreia persoanele care se cunosc să se regăsească și să-și dea Follow în cadrul serviciului, Spotify nu a pus până acum mare preț pe abilitățile sociale în ceea ce privește recomandările muzicale.

Spotify forțează nota cu podcast-urile CITEȘTE ȘI Spotify forțează nota cu podcast-urile

Cu excepția listei de prieteni afișată doar în cadrul aplicației pentru PC, Spotify a monopolizat recomandările cu propriile liste de melodii generate în funcție de preferințele fiecărui utilizator.

Tastebuds, care deocamdată este doar o pagină goală, ar putea aduce o importantă componentă socială pentru Spotify, unde utilizatorii să poată vedea și încerca melodiile pe care le ascultă prietenii care le împărtășesc preferințele muzicale.

Dacă și când va deveni o componentă a serviciului, Tastebuds nu se va limita doar la muzică, ci va fi folosită cu siguranță de Spotify pentru a recomanda în acest fel și podcast-uri.

Spotify se concentrează foarte mult pe podcast-uri în ultima vreme. Serviciul care găzduiește peste jumătate de milion de podcast-uri, a început să promoveze din ce în ce mai agresiv acest tip de conținut, aducându-l inclusiv în fața utilizatorilor care nu sunt interesați să asculte podcast-uri.

viewscnt
Afla mai multe despre
spotify
muzica
streaming