Spotify ajunge la 158 de milioane de abonați plătitori. Creștere puțin spectaculoasă a numărului de utilizatori premium

Spotify ajunge la 158 de milioane de abonați plătitori. Creștere puțin spectaculoasă a numărului de utilizatori premium
scris 28 apr 2021

Spotify și-a crescut cu peste 20% numărul de utilizatori Premium, cei care plătesc pentru unul dintre abonamentele care-i scutesc de reclame.

Serviciul suedez de streaming anunță că a ajuns la 356 de milioane de utilizatori activi zilnic în primul trimestru al acestui an. Cifra reprezintă o creștere de 24% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News

În același timp, numărul utilizatorilor Premium a crescut de la an la an cu 21%, fiind acum de 158 de milioane. Restul de 198 de milioane folosesc versiunea cu reclame.

Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)

Dincolo de creșterea anuală, care este impresionantă, mult mai puțin spectaculoasă este creșterea numărului de utilizatori premium de la trimestru la trimestru. Doar aproximativ 4 milioane de abonați plătitori a adăugat serviciul suedez în perioada ianuarie - martie.

În ultimul trimestru, Spotify a obținut un profit de 23 de milioane de euro, față de 1 milion de euro în urmă cu cu un an. Veniturile companiei au crescut cu 16%, fiind acum de 2,15 miliarde de euro.

Spotify tocmai a anunțat abonamentele pentru podcast-uri, care vor fi inițial disponibile doar în Statele Unite, dar cu promisiuni pentru o ulterioară lansare globală. Asta înseamnă că, pe lângă abonamentul Spotify, utilizatorii vor trebui să plătească și creatorilor de conținut pentru accesarea așa-ziselor podcast-uri Premium.

Creatorii vor putea alege unul din cele trei praguri de abonamente lunare: 3, 5 sau 8 dolari. Spotify va opri un comision de doar 5% din venituri și asta abia din 2023. Până atunci, creatorii vor păstra toate veniturile.

Tot Spotify a anunțat recent o scumpire a unor abonamente în Statele Unite și Marea Britanie, scumpire care ar putea fi extinsă în viitorul nu foarte îndepărtat și în alte regiuni. Compania suedeză încearcă, astfel, să combată scăderea din ultima vreme venitului per utilizator.

viewscnt
Afla mai multe despre
spotify
muzica
streaming
abonați