Serviciul de streaming deținut de AT&T a câștigat 4 milioane de abonați în Statele Unite, în ultimele două luni.
AT&T a publicat un update intermediar și parțial al performanței recente a serviciului de streaming video HBO Max, cel care vine să ia locul mai vechilor dar încă folositelor HBO Now și HBO Go.
De la finalul celui de-al treilea trimestru până la începutul lunii decembrie, HBO Max a înregistrat 4 milioane de activări noi, ajungând în Statele Unite la 12,6 milioane de activări.
CITEȘTE ȘI HBO Max renunță la perioada de testare gratuităCei de la AT&T nu oferă și date globale, deoarece extinderea la nivel global a serviciului întârzie, însă spun că sunt mulțumiți de progresul făcut și că sunt în target pentru atingerea obiectivelor: 50 de milioane de abonați în SUA și 75-90 de milioane de abonați în restul lumii până în 2025.
În ultimele 30 de zile, engagement-ul a crescut cu 36%, ceea ce înseamnă că abonații petrec mai mult timp vizionând conținutul disponibil, însă AT&T nu oferă și cifre absolute în acest sens.
Până acum, doar 30% din americanii care foloseau HBO Now au făcut trecerea gratuită la HBO Max.
La 15 dolari pe lună, HBO Max este unul dintre cele mai scumpe servicii de video streaming și se află departe, ca număr de abonați, inclusiv de nou-venitul Disney+, care se laudă deja cu 74 de milioane de abonați.
AT&T a surprins recent prin decizia de a lansa simultan pe HBO Max toate filmele pe care Warner Bros le va scoate anul viitor. Este, însă, o decizie în concordanță cu realitatea actuală - lipsa oamenilor din cinematografe și nevoia de a crește HBO Max în condițiile în care oamenii se uită mai mult de acasă la filme.