Coronavirus: Cercetătorii pulverizează picături asemănătoare salivei pe un stadion pentru a studia circulația aerosolilor printre spectatori

Coronavirus: Cercetătorii pulverizează picături asemănătoare salivei pe un stadion pentru a studia circulația aerosolilor printre spectatori
scris 8 dec 2020

O echipă de cercetători a pulverizat picături fine asemănătoare salivei peste tribunele goale ale celui mai mare stadion de fotbal din Olanda pentru a modela felul în care aerosolii circulă prin aer atunci când suporterii ovaționează la un meci de fotbal, informează Reuters.

Cercetătorii speră că odată cu aflarea mai multor informații despre comportamentul aerosolilor - particule purtate de aer -, care pot transmite coronavirusul între membrii unei mulțimi, vor putea să le îndepărteze din aer și să permită fanilor revenirea pe stadioane și în sălile de concert, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
2,3 milioane de euro economisiți ca urmare a integrării tehnologiilor IT pentru optimizarea proceselor logistice CITEȘTE ȘI 2,3 milioane de euro economisiți ca urmare a integrării tehnologiilor IT pentru optimizarea proceselor logistice

''Există foarte puțină informație în literatura de specialitate despre comportamentul aerosolilor într-un astfel de mediu'', a precizat conducătorul cercetării, Bert Blocken, pentru Reuters.

Testele se desfășoară pe Johan Cruyff Arena din Amsterdam, stadionul echipei Ajax Amsterdam.

În lumea științifică există un consens tot mai mare privind faptul că transmiterea prin aerosoli este una dintre modalitățile de răspândire a noului coronavirus, deși nu se cunoaște cu exactitate în ce măsură.

CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!

Scopul final este ca mulțimile de spectatori să se poată întoarce pe stadioane, a mai spus Blocken, posibil prin testarea pe scară largă pentru COVID-19, purtarea măștilor și ventilație.

Este exact lucrul de care Johan Cruyff Arena are nevoie pentru a supraviețui, a declarat directorul acesteia pentru Reuters.

viewscnt
Afla mai multe despre
virus
fotbal
olanda
ajax