Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
15 din cele 21 de companii sancționate, și anume Pioneer, Corteva, Maisadour, Agroind, Agrotex, Alcedo, Ameropa, Biochem, Chemark, Divasol, Firstgrain, Kwizda, Moldova Farming, Promat și Rodbun, au recunoscut încălcarea Legii concurenței și, ca urmare, au beneficiat de reduceri ale amenzilor, a fost anunțat anterior.
Agrii România a primit o amendă de 17,9 milioane de lei (aproximativ 3,5 milioane euro), pe care intenționează însă să o conteste “în întregime”, potrivit grupului-mamă.
“Filiala din România intenționează să conteste decizia în întregime, cu argumentul că și-a păstrat întotdeauna independența comercială în ceea ce privește reducerile și politica de prețuri aplicate fermierilor și a semnalat nereguli procedurale în desfășurarea investigației, precum și aplicarea eronată a legislației UE și a celei românești privind concurența și a principiilor echității procedurale”, arată Origin Enterprises.
Grupul agricol, cu sediul la Dublin și operațiuni în Irlanda, Marea Britanie, România, Polonia și Brazilia, a obținut venituri consolidate de 2,12 miliarde de euro în anul fiscal 2026, încheiat la 31 iulie, în creștere cu 0,4% (+2,3% la un curs valutar constant) de la an la an.
Profitul operațional a crescut cu 1,8%, până la 100,7 milioane de euro, însă marja brută s-a redus cu 10 puncte de bază, afectată în principal de evoluția mai slabă în Europa, “reflectând provocările întâmpinate în ferme și condițiile de secetă”.
Profitul net atribuibil acționarilor a scăzut ușor, ajungând la 60,48 milioane de euro, de la 60,59 milioane de euro în anul fiscal 2025.
“Compania a înregistrat rezultate foarte echilibrate, în pofida provocărilor operaționale de pe diverse piețe (…). Totuși, creșterea din America Latină, precum și cea din diviziile noastre de nutriție animală și Living Landscapes, au compensat evoluția mai slabă a piețelor agricole europene - în special în cadrul segmentelor de agribusiness care deservesc fermierii din Marea Britanie, Polonia și România”, arată CEO-ul grupului irlandez, Sean Coyle.
Potrivit acestuia, situația economică a fermelor rămâne extrem de dificilă în toată Europa, fiind agravată de creșterea semnificativă a costurilor cu inputurile pe piața îngrășămintelor, cauzată de conflictul din Iran și de tensiunile din Strâmtoarea Ormuz.
“Impactul asupra piețelor petroliere a contribuit, de asemenea, la crearea unui climat dificil pentru clienții noștri din sectorul agricol. Asistăm în continuare la o consolidare semnificativă a sectorului și la numeroase ieșiri de pe piață, în special în Polonia și România.
Vedem competitori care își încetează activitatea și acțiuni în instanță legate de proceduri de insolvență. În America Latină, înregistrăm un număr mare de cazuri de insolvență. Rata generală de neplată a creditelor bancare pe piața din America Latină depășește acum 15%, în condițiile în care nivelul maxim anterior înregistrat în sector era de aproximativ 6%.”, spune șeful Origin Enterprises.
În Europa continentală, segment care include România și Polonia, veniturile grupului au scăzut cu 0,2% (+1% la curs constant), până la 561,8 milioane de euro.
Rezultatul operațional s-a redus cu 6% (-4,9% la curs constant), ajungând la 15,6 milioane de euro, iar marja operațională s-a deteriorat cu 20 de puncte de bază, până la 2,8%.
“Operațiunile din România au înregistrat performanțe bune în anul fiscal 2026, susținute de intensificarea activităților agricole și de o cerere sporită pentru îngrășământe, semințe și produse de protecție a plantelor.
Suprafața cultivată cu culturi de toamnă a crescut cu aproximativ 6%, asigurând o bază mai mare de culturi înființate și susținând cererea pe parcursul perioadei principale de aplicare a produselor”, conform raportului financiar.
CEO-ul Origin precizează însă că grupul a fost nevoit să constituie provizioane mai mari pentru riscul de credit în România, din cauza situației economice a fermelor și a problemelor legate de datoriile acumulate în trecut.
“Cu toate acestea, observăm o creștere a cotei noastre de piață, deși profitul a scăzut ușor din cauza acestor provizioane suplimentare pentru riscul de credit. De asemenea, am lansat câteva produse adjuvante suplimentare pe piața din România, destinate sezonului de toamnă din 2026”, arată Sean Coyle.
Grupul irlandez și-a majorat cota de piață în România de la 12% la 15% în ultimele 12 luni.
“Am putea crește mult mai agresiv, însă adoptăm o atitudine prudentă în ceea ce privește extinderea cotei de piață acolo, având în vedere situația pe piața creditării din România”, potrivit lui Coyle.
Origin Enterprises a intrat în România în 2015, când a preluat distribuitorii de îngrășăminte Redoxim (Timișoara) și Comfert (Bacău), pentru care a plătit în total aproape 55 milioane de euro.
Afacerile locale au fost rebrănduite Agrii România în 2019.
Agrii România a obținut afaceri de 1,43 miliarde de lei în anul calendaristic 2025, în creștere de la aproximativ 1,18 miliarde de lei în anul precedent, cu un număr mediu de 431 de angajați.
Profitul net a crescut cu 19,4%, ajungând la 37,67 milioane de lei, de la 31,53 milioane de lei în 2024.
















