Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat la PROFIT NEWS TV, că scumpirea gazelor și a energiei nu a fost singurul motiv pentru care cel mai mare producător de îngrășăminte din România, Azomureș, a anunțat oprirea temporară a producției, compania primind recent și un ajutor de stat de circa 25 milioane lei.
"În privința Azomureș aș fi un pic rezervat. Cu 2 săptămâni înainte de a închide au primit un ajutor de stat tocmai pentru prețul mare la energie electrică, deci… Vreo 25 de milioane de lei. Și au primit și anul trecut, și acum doi ani, pentru că Azomureș face parte dintr-un sector de activitate ai cărui mari consumatori de energie beneficiază de sprijin pentru prevenirea relocării acestora", a spus Popescu.
Este vorba despre schema de sprijin care constă în subvenționarea de la bugetul de stat a unei părți din povara financiară indirectă suportată efectiv de către marii consumatori industriali de pe urma costurilor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) transferate în prețul energiei electrice. Ministerul Energiei a anunțat recent că, anul acesta, a plătit în total peste 130 milioane euro beneficiarilor acestui ajutor de stat.
"Azomureș, după părerea mea, s-a grăbit cu anunțul că a închis doar din cauza prețurilor la gaze și energie, cred că mai aveau și alte probleme. Ulterior, am văzut o declarație a lor mult mai nuanțată, în care spuneau că vor chema în continuare oamenii la muncă pentru a face acele revizii pe care le aveau planificate în vară și le-au reprogramat. Azomureș trebuie să-și facă mai multe investiții acolo, a avut și un accident în această vară, pe linia de fabricație Amoniac 3 și cred că și acolo trebuie să-și continue lucrările, să le pună în ordine, pentru a putea continua activitatea. De aceea spun, aș fi mai rezervat vizavi de Azomureș și am văzut și la ei o schimbare de nuanță în discurs. Chiar au primit acel ajutor de stat, iar noi vrem să prelungim această schemă de sprijin pentru marii consumatori de energie până în 2027 și am notificat deja Comisia Europeană în acest sens", a punctat ministrul Energiei.