Laszlo Becsek, Președintele Clubului Fermierilor Români, a anunțat, la PROFIT NEWS TV, că printre obiectivele sale pe durata mandatului este înființarea de birouri operaționale în 10 regiuni ale țării, unde activează cei 10 fermieri membri fondatori ai asociației.
„Ne dorim ca în fiecare regiune să avem un birou operațional cu un personal permanent care să țină legătura cu fermierii, cu producătorii de acolo și să strângă informațiile despre nevoile, problemele, solicitările lor și centralizat să le trimitem la București ca să scurtăm dialogul între fermieri, oamenii care sunt în teren, și decidenți”, precizează Laszlo Becsek.
Primul birou regional va fi organizat în regiunea Centru, de unde este Laszlo Becsek, actualul Președinte al Clubului (mandat 1 ianuarie – 30 iunie 2022). Următoarele regiuni în care Clubul Fermierilor Români va organiza birouri regionale sunt Moldova, de unde este Dan Hurduc, fostul Președinte al Clubului (mandat 1 iulie – 31 decembrie 2021), și Banat, unde activează Nicolaie Apopi, viitorul Președinte al Clubului (mandat 1 iulie – 31 decembrie 2022). Cei trei fermieri sunt membri fondatori ai asociației și membri în Consiliul Director.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: S-a dat comandă pentru creșterea prețurilor la energie. Am primit o instrucțiune greșită din partea guvernanților în vară„Nu vor exista birouri fizice, întâlnirile vor avea loc în ferme, la liderul regional (fermierul membru în Consiliul Director al Clubului) sau la alți fermieri în asociație din regiune, implicați activ în proiectele și programele Clubului. În fiecare regiune va fi angajat un secretar care să asigure comunicarea între unitatea executivă a Clubului și biroul regional”, mai spune Laszlo Becsek, Președintele Clubului Fermierilor Români.
Asociația are în vedere să recruteze pentru diferite poziții în cadrul acestor birouri regionale tineri fermieri absolvenți sau participanți la programul „Tineri Lideri pentru Agricultura” organizat de Clubul Fermierilor Români, ajuns anul acesta la a treia ediție.
Alte obiective aflate pe agenda președintelui sunt stabilirea modelului de fermă performantă românească, facilitarea accesului producătorilor români la supermaketurile din România și redresarea sectorului producției de cartofi, acesta fiind și cea mai importantă țintă a lui Laszlo Becsek, având în vedere că producția de cartofi din România a scăzut considerabil în ultimele trei decenii.