Industria producătoare de cipuri a început să piardă teren încă de la începutul acestui an, pe fondul creșterii costurilor, al tensiunilor geopolitice dintre SUA și China, dar și al încetinirii cererii de produse odată cu revenirea angajaților la birouri, semnalează, la PROFIT NEWS TV, Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România.
„Am avut o piață care a fost extrem de puternică pe segmentul cipurilor și care a început să piardă teren chiar de la începutul acestui an. Semne se vedeau chiar înainte de acest moment. Astfel că, încetul cu încetul sectorul a căzut până la urmă în preferințele investitorilor. Lucrurile s-au schimbat și asta s-a văzut în primul rând în prețurile acțiunilor, iar ulterior în prognozele de profit și de venituri.
AMD a oferit acum aproximativ o săptămână un avertisment în legătură cu veniturile sale care ar putea să fie semnificativ sub cele estimate anterior. Nvidia a înregistrat scăderi de zeci de procente, pierzând două treimi din valoare. Corecția a fost una drastică pentru acești câștigători anteriori pandemiei.
Practic s-a încheiat trendul acela de cerere pentru produse digitale, pentru produse care să se alinieze cu munca de acasă și, în același timp, mai avem și tensiunile dintre China și SUA. Aici, pe lângă aspectele mai vechi, au fost anunțate noi măsuri care obligă companiile producătoare de cipuri să primească o licență dinspre SUA. Și am văzut scăderi ample, chiar și de două cifre, în doar câteva zile după acest anunț”, afirmă Cazacu.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Andreea Stoica Micu, proprietar crama Avincis: Trebuie să încercăm să privim România ca pe o mică Toscana. Și suntem și mai ieftini decât Italia sau FranțaEl adaugă că există clar o schimbare de sentiment în rândul investitorilor în ceea ce privește sectorul cipurilor.
„Pe termen scurt, perspectiva rămâne una descendentă. Dar, putem asista la o perioadă în care vânzările să ajungă să fie excesive. Și cred că există șansa să vedem semnale de reîntoarcere a apetitului, fie el și printr-o corecție foarte pronunțată. Interesant este ceea ce s-a întâmplat joi cu piețele și asta m-aș aștepta să se simtă cumva și în sectorul cipurilor. Joi, după date de inflație foarte mari față de așteptări, am avut o scădere și apoi o recuperare.
Această revenire de piață ne arată că există nervozitate din partea celor cu poziții de vânzare și că există cumva o intenție a acestora de a se pune la adăpost, nu de scăderi suplimentare care le-ar aduce profit, ci de o întoarcere neașteptată a pieței. Deci, în condițiile în care veștile n-au fost bune, lucrurile au mers spre creștere și chiar am avut 2,6% pe S&P 500, ceea ce se transpune într-o recunoaștere și pentru sectorul tehnologic. Am văzut creștere acolo o cifră, dar și de peste 10 procente pentru unele titluri ceea ce e foarte mult pentru o singură zi.
Pe termen scurt ar putea exista o recalibrare. Însă, o recalibrare mai importantă cred că are nevoie de ceva mai mult timp, săptămâni sau luni de zile”, spune Cazacu.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Bursele vor fi foarte reactive la piața muncii. În energie posibil să mai fie nevoie să se lucreze la optimizarea și la crearea unei structuri mai uniformizate„Vremurile foarte bune, cu profituri mari pentru industria producătorilor de cipuri, au apus odată cu încetinirea cererii, creșterea costurilor și tensiunile geopolitice dintre SUA și China. Scăderile din domeniu influențează destul de pronunțat indicii bursei americane. Indicele S&P500 a pierdut 24% anul acesta. Sectorul cipurilor este marcat de volatilitate, dar, în timp, se estimează o eventuală corecție pozitivă a tendinței actuale”, arată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist, într-o analiză realizată pentru XTB România.
Industria producătorilor de cipuri, la fel ca cea a echipamentelor pentru fabricarea cipurilor, are un profil cu un puternic caracter ciclic. Vremurile foarte bune, cu profituri excepționale sunt, acum, în urmă.
Cererea a încetinit, iar costurile au crescut. Valul care a ridicat apetitul pentru lucrul de acasă, pentru investiții masive în condiții de finanțare foarte accesibilă sau pentru echipamente din industria criptoactivelor, a încetinit, la rândul său, trecând chiar în marșarier.
Noul mod de funcționare al rețelei Ethereum consumă o fracțiune modică de energie și face inutile o serie de echipamente fizice.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV CEO CITR: Vedem o presiune asupra companiilor dependente de energie, dar nu le vedem încă precum niște probleme imediate și marcanteScăderi pronunțate la bursă pentru „marii jucători” din domeniu
Indicele PHLX Semiconductor Sector, care cuprinde 30 de nume din domeniu listate la bursa din SUA, a avansat în 2021 cu 41,2%, dar a pierdut anul acesta 42,7% (până la închiderea zilei de luni).
Deși trendul era deja bine instalat, AMD a răscolit săptămâna trecută sectorul atunci când a oferit un avertisment referitor la veniturile sale, dând vina pe o slăbire neașteptat de pronunțată a pieței calculatoarelor desktop.
Joi, în tranzacționarea `after-hours” de după închiderea sesiunii obișnuite, acțiunile pierdeau 4%, dar informația nu rămăsese fără ecou.
Nvidia și Intel aveau amândouă scăderi de peste 2%. De joi la închidere până luni, în doar 2 sesiuni, Intel a pierut 7,28%, iar Nvidia 11,1%. Acțiunile Nvidia au pierdut 65% din vârful record din noiembrie anul trecut, cu euforia zdrobită de ascensiunea dobânzilor, comprimarea apetitului pentru criptoactive și sentimentul reținut din sectorul IT în general, unde companii fanion au anunțat înghețări sau chiar reduceri de personal.
Intel se afla în defensivă față de AMD deja de peste 1 an, însă mișcările recente sunt larg distribuite și depășesc cadrul competiției dintre cei doi producători pe tema celor mai performante procesoare relativ la energie și preț.
AMD va raporta rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea pe 1 noiembrie, Intel pe 27 octombrie și Nvidia pe 16 noiembrie.
Investitorii au fost nevoiți să își recalibreze așteptările și raportările vor da tonul pentru tendințele următoare.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Nicușor Dan, despre ce se va întâmpla în această iarnă la căldură: Avarii o să fie trei, patru, cinci ani de acum încoloTensiunile SUA-China, un factor de risc deloc neglijabil
Peste un orizont deja destul de închis și apăsat, grevat de probleme macro dar și de circumstanțe specifice, apasă și noile reguli, care impun companiilor care exportă anumite produse sensibile din domeniul semiconductorilor către China obligația de a obține o licență pentru a continua aceste exporturi.
Regula se aplică și companiilor străine care utilizează echipamente americane.
Deși ASML este cel mai mare producător pentru echipamentele care dotează fabricile de cipuri de ultimă generație, SUA este importantă pentru întregul sector, având companii precum LAM Research, Applied Materials și KLA, care produc alte instrumente hardware și software necesare în producția cipurilor.
LAM a pierdut 11,8%, sau aproximativ 5,5 mld. de dolari din valoarea de piață (capitalizare), KLA 8,6% sau aproximativ 3,5 mld. de dolari din capitalizare și Applied Materials 10,1% sau 7,3 mld de dolari din capitalizare, vineri și luni, cumulat.
Efectul sancțiunilor s-a simțit și peste Pacific, acțiunile din China suferind deprecieri luni, de la 3% pentru SMIC, cel mai mare producător de cipuri chinez, la 9% pentru Hua Hong Semiconductors și 20% pentru Shanghai Fudan Microelectronics.
Companiile sud-coreene SK Hynix și Samsung s-au arătat îngrijorate de perspectiva limitării producției de cipuri avansate în China, deși în primă fază efectele vor fi reduse.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Andrei Gagea, General Manager IVECO România: Până în 2030, cred că 50% din vehiculele din țară vor fi electrice. Primul segment care va fi electrificat este cel al vehiculelor ușoare Până în aprilie anul viitor, producția de cipuri avansate destinate livrării în afara Chinei sunt exceptate de la restricții.
Autoritățile americane sunt preocupate de producția de componente avansate care pot fi utilizate în crearea de super-computere, cu utilizări în sfera inteligenței artificiale sau a tehnologiilor militare de ultimă generație.
Sunt vizate memorii DRAM de 18 nm sau mai avansate, tranzistori de 16 nm sau mai performanți ori memorii flash NAND cu cel puțin 128 de straturi, se mai arată în analiza casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.
Măsurile se adaugă fondului tensiunilor în creștere din zona Asiei și, în special, a Taiwan-ului, și completează restricții și sancțiuni anterioare precum cele impuse Huawei în domeniul telecomunicațiilor.
Scăderi semnificative și pentru indicii bursei americane
Indicele bursei americane Nasdaq a închis luni la un minim al ultimilor doi ani, cu pierderi de 32%, tras semnificativ în jos de sectorul cipurilor.
Indicele S&P500 a pierdut 24% anul acesta. Sesiunea de luni a înregistrat volume de tranzacționare mai reduse, efect și al „Zilei lui Columb”, o zi de sărbătoare în SUA.
Pentru lunile următoare, riscul asupra sectorului semiconductorilor, la nivel de producători și de echipamente pentru fabricarea acestora, pare a se menține descendent.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist financiar XTB România: Pe termen scurt am putea să asistăm la ceva ajustări pentru dolar. Viitorul euro și al lirei sterline depinde foarte mult de această perioadă de iarnăÎn mod agregat, acest scenariu ține seama de continuarea probabilă a factorilor care au impus declinul înregistrat deja în ultimele 3 trimestre, alături de teama de recesiune în SUA și încetinire severă și în alte piețe cheie.
La acestea se adaugă și o alterare a sentimentului investitorilor vis-a-vis de segment, în condițiile sancțiunilor impuse de SUA.
Totuși, o nouă rundă de deprecieri consistente ar putea readuce evaluările de piață într-o dimensiune diferită de supraevaluarea pronunțată a anului trecut, setând pre-condițiile pentru o eventuală corecție pozitivă a tendinței actuale, este concluzia analistului XTB România.
Despre contextul economic din Marea Britanie, Claudiu Cazacu afirmă că situația actuală amintește de dezordinea din piață din criza anterioară.
„Genul acela de debandadă care, din păcate, s-a mai întâlnit în Marea Britanie, dar la o intensitate mult mai mare și cu implicații politice extrem de adânci. Am avut un trading pe lira sterlină de tip piață emergentă, dar nu stabilă cum e România din punct de vedere valutar și nici măcar fluctuații limitate cum avem în regiune.
Lira sterlină a avut două zile dramatice atunci când piața a fost luată total prin surprindere. Fondurile de pensii au fost forțate să ofere garanție pentru a vinde fonduri, ceea ce a dus la o scădere a prețurilor obligațiunilor și asta a însemnat o creștere a randamentelor. Banca Centrală ar trebui să aleagă pe termen scurt să astupe orice crăpătură în acest vas al bugetului britanic.
A fost destul de clar un pas politic fără o evaluare și fără o înțelegere a contextului. Piețele sunt realmente preocupate și de inflație, și de dobânzi, și de deficite, și se uită și la situația energetică, și atunci, toate astea n-au fost suficient luate în serios, iar piața a pedepsit, dar a și arătat unde există vulnerabilitate”, explică acesta.