Având în vedere că generația Z (cei născuți între 1995 și 2010) este o generație nativă digitală, toate paradigmele clasice, tradiționale, convenționale nu mai răspund neapărat nevoilor acesteia, spune, la PROFIT NEWS TV, Alexandru Croitoru, directorul Colegiului Național Mihai Viteazu.
„Generația Z este o generație care din primele clipe de conștientizare a lumii reale au fost înconjurați de tehnologie. Pentru a răspunde nevoilor lor de formare și învățământul trebuie să meargă obligatoriu pe partea aceasta de digitalizare”, precizează acesta.
Astfel, nici modul clasic de desfășurare a unei ore de curs nu mai are același impact pe care îl avea la generațiile trecute.
„Copiii nu mai au aceeași răbdare de a li se transmite un anumit conținut, de a primi o anumită informație, ei sunt la un pas de propria descoperire și atunci, sunt mai importante interacțiunile directe cu ei, activitățile de grup pe care le-ar putea desfășura împreună.
Numai că, acest sistem trebuie să fie cumva corelat și cu un conținut concret pe care ei să-l poată învăța în momentul în care ajung acasă.
Sigur că în clasă se pot dezbate anumite teme privind lecția respectivă, dar trebuie că aceste dezbateri să aibă o finalitate și trebuie ca profesorul să aibă abilitățile digitale și tehnologia necesară pentru a oferi copilului suportul de lecție”, mai spune Alexandru Croitoru.
În principiu, continuă el, noțiunile teoretice trebuie completate cu cele practice pentru a înțelege efectiv copilul de ce are nevoie să cunoască conținutul respectiv.
„Nu mai este suficientă poziția profesorului așezat pe piedestalul lui unde transmite niște conținuturi și copilul le absoarbe pur și simplu, ci trebuie mai mult să-i explici de ce are nevoie să învețe lucrurile respective și să-i arăți care este corelația conținutului respectiv cu viața lui de zi cu zi. Altfel, cred că se va ajunge la o reticență masivă în ceea ce privește învățarea această tradițională, convențională”, precizează directorul Colegiului Național Mihai Viteazu.
El adaugă că, față de generațiile trecute, care nu au avut aceeași expunere la tehnologie, în momentul actual nici cartea nu mai reprezintă un vehicul atât de util, generația Z având acum totul la îndemână online.
„Comunicarea digitală este cea care primează acum. Sunt grupurile de WhatsApp prezente în absolut orice mediu social. Generația Z cred că mai degrabă comunică prin mesaje scurte și cuvinte fragmentate decât să poarte un dialog real construit pe vorbe complexe”, afirmă el.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Dana Cavaleru, director executiv HR Club: Pentru generația Z va fi un fel de maraton. Să fim conștienți că tinerii ăștia nu o să se angajeze astăzi într-un loc și vor ieși la pensie în același locTotodată, față de generațiile trecute, cei din generația Z au și un mod de gândire mult mai critic.
„Ei sunt mai aplecați pe partea aceasta de gândire critică, de impact socio-economic pe care îl are evoluția lor în carieră în ceea ce privește societatea în ansamblul ei. De asemenea, în ceea ce privește acceptarea anumitor categorii sociale în viața lor, în comunitatea lor, grupul lor de prieteni, este o acceptare mult mai mare, mai deschisă decât în cazul generațiilor trecute”, mai spune Alexandru Croitoru.
În ceea ce privește sistemul educațional actual, el afirmă că încercarea de a se face schimbări mici, graduale nu va fi eficientă pe termen lung.
„Nu cred că aceste schimbări, care să nu aibă de fapt substrat pot să aducă pe termen lung un beneficiu real. Trebuie schimbată abordarea de transmitere a conținuturilor pentru că, pe absolventul de liceu, nu-l mai interesează să aibă o diplomă care să-i confere un parcurs în cariera liniară, fără să aibă ideea unor schimbări pe care le poate avea de-a lungul vieții”, precizează acesta.