Capacitatea companiilor de a-și reține forța de muncă este în continuă creștere, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Rudolf Fedorovici, Managing Partner Advice, companie de head-hunting, înființată în urmă cu mai bine de două decenii. Candidații pentru poziții din top management sau specialiștii se găsesc tot mai greu.
„Cred că de ceva vreme încoace și, cumva din ce în ce mai accelerat, principala noastră provocare e legată de priceperea cu care companiile își rețin oamenii. Noi suntem specializați din perspectiva complexității profilelor pe care le recrutăm. Nu facem recrutări de masă, orice fel de profile, ci mai degrabă ne concentrăm pe acele tipuri de profile care sunt cumva complexe, atât de complexe încât clienții noștri preferă să angajeze un specialist.
Așadar, principala noastră dificultate a devenit hotărârea, priceperea cu care companiile își rețin oamenii, capacitatea loc care e în continuă creștere de a-i loializa. A început să ni se întâmple din ce în ce mai frecvent să vorbim cu oameni, să le prezentam proiecte mari, interesante, susținute de companii interesante, globale sau naționale și să fim refuzați doar din cauza faptului că oamenii sunt foarte bine unde sunt, lucrează în proiecte interesante, se simt bine, companiile investesc în ei, îi recunosc și atunci, oamenii nu vor să plece”, spune acesta.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
El adaugă că piața forței de muncă nu mai e dominată de cerere și ofertă, ci se află mai degrabă într-un echilibru.
„Cred că ne aflăm la un moment de echilibru. Nu mai putem vorbi neapărat de o piață care e dominată de cerere sau de ofertă, nu mai este o piață neapărat a angajaților sau a angajatorilor, ci este cumva un echilibru.
Sunt domenii, companii care și-au redus numărul de oameni, făcând astfel cumva să crească numărul de talente disponibile în piață. Pe de altă parte, sunt investiții care au făcut ca alte businessuri să crească. Și ăsta cred că e cumva un echilibru care e specific anul acesta.
Apoi, sunt domenii care sunt în creștere, precum tot ceea ce ține de energie, infrastructură, digitalizare”, afirmă Rudolf Fedorovici.
Cei care ocupă poziții de top management și urmăresc a-și schimba job-ul sau domeniul în care activează, continuă acesta, sunt interesați în principal „de ce face compania respectivă, cât de interesantă e activitatea, proiectele în care sunt implicați, cât de solidă e compania și nu neapărat dintr-un exces de precauție, ci mai degrabă din nevoia de a se implica în proiecte pe termen lung, care să aibă semnificație”.
„Un lucru care nu e deloc de neglijat în sistemul ăsta care motivează oamenii astăzi este grija față de angajați, echilibrul între viața personală și cea profesională, fie că vorbim pur și simplu de modul în care oamenii sunt tratați, de la profile mai simple de juniori și până la profile de vicepreședinți, majoritatea candidaților cu care vorbesc ajung la un moment dat să-mi pună întrebări din această sferă.
Evident că salariul și toate celelalte componente ale pachetului contează la fel de mult sau chiar mai mult decât înainte, dar nu este întotdeauna prima întrebare”, mai spune acesta.