Impozitarea s-a complicat destul de mult în ultimii ani pentru companiile străine care au investit în România și și-au deschis sucursale pe piața locală, pe de-o parte pe fondul legislației domestice, iar pe de altă parte pe fondul legislației și fiscalității internaționale, spune, la Profit.ro TV, Nadia Oanea, fondator Tax & Training.
“Impozitul pe profit în România este de 16%, o cotă încă atractivă. Dar să nu uităm că din 2024 avem impozitul minim pe cifra de afaceri, pe care îl datorează firmele cu cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro. Astfel că, impozitul pe profit de 16% se va cumula cu acest impozit minim pe cifra de afaceri și asta poate să ducă la o creștere a sarcinii fiscale în ceea ce privește impozitul pe profit”, mai spune Nadia Oanea.
În plus, o altă “complexitate” care s-a adăugat în legislația națională este și impozitul specific pentru anumite domenii, precum cel financiar-bancar sau oil & gas.
“Notabil este ce se întâmplă din 2025. În primul rând, nu le mai avem acoperite sub umbrela impozitului pe profit, deci codul fiscal le reglementează acum ca două impozite total distincte de impozitul pe profit. Iar în ceea ce privește sectorul oil & gas, unde au fost extrem de multe discuții în domeniul public, avem și Ordonanța nr.3/2025 care produce efecte de anul acesta și aici s-au schimbat câteva lucruri. Ea se aplică atât persoanelor juridice române, cât și persoanelor juridice străine care activează în sectorul de oil & gas.
Aici oarecum s-a dorit să fie un level playing field între firmele române și firmele străine care activează în acest domeniu. Apoi, asta conduce firmele străine spre nevoia de a se înregistra fiscal în România, să-și ia un reprezentant fiscal dacă sunt din non-UE și nu au un sediu permanent în România. Trebuie să depună și o scrisoare de garanție bancară, deci pentru firmele străine procedura e destul de complicată”, explică aceasta.
“Complexitatea” pentru firmele mari, adaugă ea, nu vine doar din legislația națională, ci și din cea europeană. Mai exact, începând cu anul 2024, companiile care sunt parte a grupurilor cu o cifră de afaceri peste 750 de milioane de euro, au obligația să respecta o directivă europeană, care este numită informal Directiva Pillar 2.
“Este o directivă foarte complexă tehnic și care practic ne spune că aceste grupuri cu cifră de afaceri peste 750 milioane de euro trebuie să verifice în fiecare din jurisdicțiile în care activează dacă rata efectivă de impozitare în respectiva jurisdicție este de peste 15%, care este considerată impozit minim global sau sub acest 15%.
Directiva a fost implementată și în România. Avem o lege 431/2023, care a fost publicată în Monitorul Oficial undeva la începutul lui 2024. Ea produce efecte pentru anul 2024, dar primul termen de declarare și de plată este 30 iunie 2026.
Însă, deși nu trebuie încă să declarăm și să plătim ceva, practic, ca parte a procesului de închidere a exercițiului financiar, firmele din România, subsidiare ale unui asemenea grup, care pot să fie ori grup multinațional, ori un grup românesc foarte mare, care îndeplinește criteriul de mărime, trebuie să facă niște calcule și, eventual, să includă în situațiile financiare un provizion pentru un impozit suplimentar național datorat”, explică Nadia Oanea.
Așadar, aceste subsidiare trebuie să facă un calcul cumulat în ceea ce privește profitul lor net calificat și impozitele acoperite ajustate.
“Deja avem niște termeni pe care nu i-am întâlnit până acum în codul fiscal, pe baza cărora trebuie să calculeze o rată efectivă de impozitare. Dacă această rată efectivă de impozitare este peste 15%, este perfect, nu mai trebuie să facem nimic. Însă dacă rata efectivă de impozitare este sub 15% pentru primul an de aplicare, care poate să fie anul fiscal 2024 sau anul fiscal care începe după 2024, atunci pentru diferența dintre 15% și rata efectivă de impozitare, se datorează în România, începând cu 2024, un impozit suplimentar național”, mai spune fondatoarea Tax & Training.
Această “complexitate”, adaugă ea, nu vine din legislația domestică, ci din evoluțiile de la nivel internațional, ca o urmare a planului Base Erosion and Profit Shifting (BEPS) al OECD.
“România este una dintre cele 51 de state care au implementat deja legislație în acest sens. Dar un CFO într-o asemenea companie în România trebuie să-și ia informații de la grup pentru că el nu va putea face singur acest calcul.
Sunt foarte multe reguli, este posibil să trebuiască să facă calculul după regulile contabile românești, dar este iarăși posibil să trebuiască să facă calculul după regulile contabile aplicabile de firma mamă care consolidează la nivel de grup. Aici trebuie aplicat un raționament care să conducă la răspunsul cum facem acest calcul, pe ce cifre contabile.
Iar evident, dacă sunt mai multe firme în România, trebuie să iei informații și de la respectivele firme pentru că calcul se face pe cumulat”, completează aceasta.
Important de știut, continuă ea, este că sunt și anumite excluderi sau regimuri tranzitorii, precum regimul tranzitoriu Country by Country, care permite companiilor să facă niște calcule simplificate în primii doi ani
“Recomand ca lucrurile acestea să fie discutate cu un specialist pentru că e și primul an de aplicare și e ceva care ridică nivelul de complexitate al închiderii de an financiar și fiscal foarte mult. Desigur că această problematică ne duce de fapt în zona mai largă, cea a prețurilor de transfer, aceea a grupurilor de firme care au tranzacții unele cu altele. Pentru că de aici vine și nevoia de a verifica dacă nu cumva profiturile sunt mutate în jurisdicții unde impozitarea este sub 15%.
De aici vine nevoia pe care o avem de multă vreme statuată în legislație de a întocmi acel dosar al prețurilor de transfer prin care să demonstrăm autorității fiscale că avem tranzacții cu afiliații la nivel de piață și reamintesc că firmele mari trebuie să aibă acest dosar pregătit până la data când depun declarația de impozit pe profit”, explică Nadia Oanea, adăugând că mai vin și alte obligații de raportare, precum EU Public Country by Country Reporting (CbCR).
“Această raportare presupune nu să raportezi la fisc informațiile, ci să le publici pe site”, mai spune aceasta.
