Andrei Jerca, managing director în cadrul Element Industrial, observă o cerere tot mai mare pentru spații logistice din zona de producție, pe de-o parte datorită relocarea producțiilor în Europa, iar pe de altă parte datorită regândirii lanțurilor de aprovizionare.
„Asta se traduce prin foarte multe cereri care astăzi apar și la nivel de România, dar și la nivel de regiune. În permanență suntem în această competiție cu vecinii noștri, fie că vorbim de Polonia, Ungaria sau chiar de Bulgaria și Serbia. Dar avem niște avantaje competitive, precum forța de muncă.
Cred foarte mult în potențialul forței de muncă de la noi și cred că își va câștiga din ce în ce mai mult prezența prin toate lucrările de infrastructură care se întâmplă astăzi. Unul din plusurile pe care le aduce dincolo de scurtarea timpilor de transport este și punerea pe hartă a unor zone demografice care reprezintă un bazin de forță de muncă, ceea ce ne dă atractivitate într-un context regional”, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Andrei Jerca.
El adaugă că, deși industria de spații logistice și industriale a crescut și a ajuns la o anumită maturitate, încă mai este mult loc de dezvoltare.
„Bucureștiul, prin dimensiunea pe care o are și puterea economică, ar trebui să fie văzut nu până în centura actuală și sub forma unei limitări administrative, ci ca zonă economică care pleacă de la Giurgiu și se duce până la Ploiești. Bucureștiul are un stoc de spații logistice și industriale de aproape 3 milioane mp. Tot proiectul de infrastructură legat de noua centură a Bucureștiului va schimba și va da o nouă dinamică pieței de logistică în ce înseamnă București”, precizează Andrei Jerca.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Andreea Simion, co-fondator Angeline Cake Boutique: Pregătire de expansiune, cu franciză și parteneriat strategicPe lângă București, compania Element Industrial are proiecte în curs de dezvoltare și în Ploiești și Oradea. Regiunea Moldovei prezintă, de asemenea, interes pentru dezvoltatorul imobiliar.
„Am targetat orașe sau piețe care sunt astăzi în plină expansiune. Un alt interes major pentru noi, mai ales că n-a fost pe harta dezvoltatorilor în toți acești ani, este regiunea Moldovei. Și tot în zona de piețe secundare zona Brăila-Galați reprezintă un focus pentru noi.
Încercăm să ne poziționăm proiectele acolo unde intuim, unde vedem potențial. Ne uităm dacă e forță de muncă, lucrări de infrastructură și nevoie de investiții într-o regiune în care vrem să ne extindem”, mai spune acesta.
„Există interes din partea retailerilor internaționali, mai ales din zona de ecommerce, care încep să gândească regiunea Bucureștiului ca bază pentru un hub regional. Prin dimensiune, prin populație, prin puterea de cumpărare pe care o are, Bucureștiul acționează ca un magnet pentru acești retaileri din ecommerce”, adaugă directorul.