VIDEO PROFIT LIVE Andreea Avramescu, co-fondator binnno: Ne gândim să atragem cel puțin 500.000 de euro pentru dezvoltarea capacităților tehnice. Încercăm transformarea consultanților în business angels

scris 20 sep 2023

Startup-ul binnno, care a creat o platformă ce aduce laolaltă atât antreprenorii, cât și experți în diferite domenii, dar și investitori, vizează atragerea unei runde de finanțare în următorul an. Până în prezent, platforma a atras peste 30 de fondatori de la nivel internațional, 90 de consultanți și peste 5 business angels.

„Pe parcursul primului an de viață al unui startup există necesitatea conectării cu fonduri fie la nivel de fonduri rambursabile, nerambursabile sau prin tot felul de instrumente astfel încât un antreprenor să-și ducă la nivelul următor businessul.

Și așa a venit această cerință, de a identifica și a mapa principalii actori de pe verticalele potrivite astfel încât să nu mai dureze 6-8 luni până găsești omul cheie pentru businessul tău, ci să identifici mai ușor de oriunde ai fi că respectivul business angel activează într-o anumită verticală, are anumite investiții făcute și poate să fie deschis către a avea o discuție cu tine, fără să fii nevoit să treci prin acceleratoarele clasice care sunt bine venite în viața fondatorului. Însă, acum discutăm de un plan și de un layer suplimentar în lumea virtuală care să faciliteze inclusiv relații la nivel internațional”, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Andreea Avramescu, co-fondator binnno.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT LIVE Cristian Pavel, CEO Alfa Software: Antreprenorii vor pierde din competitivitate dacă nu fac digitalizarea cum trebuie. Încă e o provocare în a găsi specialiști CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Cristian Pavel, CEO Alfa Software: Antreprenorii vor pierde din competitivitate dacă nu fac digitalizarea cum trebuie. Încă e o provocare în a găsi specialiști

Pe viitor, planul startup-ul este de a oferi posibilitatea acceleratoarelor să-și aducă niște reprezentanți în plantformă.

„binnno este un hub virtual, online, live, în care fiecare are propriu office virtual. Adică, indiferent dacă ești fondator, consultant sau potențial reprezentat al mediului de investiții, poți fi acolo și poți facilita mult mai ușor acest tip de informații, care pe piața internațională e foarte cerut. Obiectivul într-un final este să avem atât sindicate, cât și angeli prezenți în binnno”, mai spune aceasta.

În prezent, platforma se axează pe domenii tech, precum inteligență artificială, robotică și blockchain.

„În 2021 când am realizat conceptul ne-am dat seama că România e pe ultimul loc la inovație și am creat posibilitatea unui context în care inovația să se nască mult mai ușor. În ultimul an am făcut campanii de awareness la nivel de accelerare și de incubare și am atras peste 30 de fondatori la nivel internațional care au venit atât pentru resurse specifice și pentru servicii de branding și design, cât și pentru ceilalți consultanți prezenți în platformă, care sunt peste 90. Alături de noi avem și 3 parteneri principali”, precizează Andreea Avramescu.

Totodată, startup-ul încearcă și transformarea consultanților în business angels.

„Este vorba doar de a da acces la resurse astfel încât să conștientizeze faptul că lucrul cu un fondator la început de drum poate să fie inclusiv remunerat sub formă de equity. Și atunci, foarte mulți dintre ei își asumă inclusiv un rol de business angel și smart investing. Sunt  prezenți și peste 5 business angels în platformă, iar pentru anul viitor ne dorim validarea platformei cu VC-urile și cu sindicatele de angels atât naționale, cât și internaționale”, mai spune aceasta.

VIDEO PROFIT LIVE Constantin Cozma, CEO ContApp: Ne gândim să atragem un investitor. Vrem să aducem și o integrare cu magazinele online, cu băncile și cu alte aplicații CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Constantin Cozma, CEO ContApp: Ne gândim să atragem un investitor. Vrem să aducem și o integrare cu magazinele online, cu băncile și cu alte aplicații

În următorul an, binnno plănuiește și atragerea unei runde de finanțare, de cel puțin 500.000 de euro. 

„Noi ne-am dori foarte mult să validăm anumite componente și să vedem în ce măsură acest model de business este accesat și are potențial și pe piață locală, după care, cu siguranță, va aduce inclusiv investitori și vom crea posibilitatea finanțării platformei. Ne uităm chiar și la fonduri nerambursabile în următorul an.

Focusul în momentul de față este să reușim să creăm pentru anul următor un program prin care să ducem tinerii fondatori din România și din Europa către piața din SUA. E cea mai mare și acolo investițiile se realizează mult mai rapid, iar birocrația este mult mai mică. Reușești să atragi mult mai ușor investițiile de care ai nevoie chiar în primul an de viață.

După aceasta, ne gândim să atragem cel puțin 500.000 de euro pentru dezvoltarea capacităților tehnice. Am realizat un parteneriat și cu un ecosistem de startup-uri din Coreea de Sud”, precizează antreprenoarea.

viewscnt
Afla mai multe despre
binnno
andreea avramescu