VIDEO Apare programul ''Rabla pentru sobe''

VIDEO Apare programul ''Rabla pentru sobe''
scris 17 ian 2024

Bugetul propus pentru programul-pilot ''Rabla pentru sobe'' se ridică la valoarea de 500 de milioane de lei, iar finanțarea se acordă pentru dispozitivele cu randament de minimum 80% și emisii mici de poluanți, a anunțat într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

"Pentru prima oară, lansăm în consultare publică un program de finanțare care își propune să înlocuiască sobele vechi, cele cu randament ineficient, așa cum am spus mai devreme, cu unele noi, pentru că există tehnologii care pot să crească acest randament la peste 80%. Așteptăm cu mare interes contribuția comercianților, a instalatorilor de astfel de echipamente, primăriilor din țară și a oricărui specialist până la urmă care ne poate da un feedback. Ne dorim ca acest program să reducă cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim în mod suplimentar să avem și un aer mai curat. Programul este unul pilot, țin să precizez încă o dată acest lucru, și se adresează pentru început comunelor din cele 28 de județe ale țării, din zona montană, așa cum este definită de legislația în vigoare, respectiv de Legea muntelui. Acolo știm că iernile sunt mai lungi și mai grele. Ne adresăm comunelor, dar probabil și altor tipuri de unități administrativ-teritoriale, cum ar fi satele aparținătoare ale orașelor și ale municipiilor. Vom pune la dispoziție, din bugetul AFM, pentru început, 500 de milioane de lei pentru aceste dispozitive de încălzire. Propunerea pe care o fac, astăzi, este aceea de a finanța 70% din costurile unei astfel de sobe, dar nu mai mult de 10.000 lei de persoană", a declarat Fechet, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
DOCUMENT Statul român externalizează gestionarea celor peste 15 miliarde euro nerambursabili pe care îi are la dispoziție pentru modernizarea sistemului energetic CITEȘTE ȘI DOCUMENT Statul român externalizează gestionarea celor peste 15 miliarde euro nerambursabili pe care îi are la dispoziție pentru modernizarea sistemului energetic

Ministrul de resort a adăugat că estimarea este de a finanța prin noul program un număr de 50.000 de sobe.

"Noi sperăm să reușim ca, în fiecare din cele aproximativ o mie de primării pe care le-am identificat ca fiind eligibile, să avem astfel de solicitanți. Ne propunem, dacă am considera că finanțăm suma maximă pe fiecare solicitant, respectiv 10.000 lei, să finanțăm 50.000 de sobe, fie pe lemn, fie pe peleți, fie pe brichete. Există o legislație specifică care definește toate aceste tipuri de încălzire, însă pretenția principală a Ministerului Mediului este aceea ca aceste echipamente să respecte standardele directive eco-design. Asta presupune că randamentul este de minimum 80% și asta presupune că emisiile de particule sunt sub 40 de grame pentru fiecare metru cub de combustibil solid, emisiile de compuși organici volatili sunt sub 120 de grame pe aceeași unitate de măsură, monoxid de carbon sub 1.500 mg și emisii de oxizi de azot sub 300 mg pe metru cub. Amintesc că o problemă principală a României este legată de depășirile la oxizi de azot și la particule. Oricine va fi interesat de acest program va obține o singură dată finanțare, de maximum 10.000 lei", a menționat demnitarul.

Conform datelor tehnice prezentate de către ministrul Mediului, sobele vor avea o putere nominală pe care o alege beneficiarul, "dar trebuie să fie de minimum opt kilowați și de maximum 35 de kilowați".

"Asta înseamnă că putem încălzi o locuință de cel puțin 60 mp, până la 140, chiar 200 mp˛ în funcție de cât de bine este izolată casa respectivă. Ne propunem ca acest program să îl finanțăm într-o manieră similară cu cel prin care am finanțat "Rabla local". Vom implica și primăriile. Asta înseamnă că primăriile vor avea un contract de finanțare cu Administrația Fondului de Mediu. Cetățenii se vor înscrie într-o platformă și decontarea acestor cheltuieli se va face prin intermediul primăriei. Ne dorim ca oamenii să nu fie puși pe drumuri inutil. Ne dorim ca acest program să fie unul care se va desfășura într-un spațiu digital, se va desfășura online, vom avea o platformă informatică dedicată. Condițiile pe care cetățenii trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibili în acest program sunt foarte simple, în opinia mea, respectiv să fie cetățeni români, să aibă domiciliu în locuința pentru care este solicitată finanțarea, să fie proprietarul respectivei locuințe și să nu aibă datorii la stat", a completat Mircea Fechet.

Wizz Air, obligată de autoritățile britanice să plătească 1,2 milioane de lire sterline compensații către pasageri. Unii au trimis executorii în aeroport CITEȘTE ȘI Wizz Air, obligată de autoritățile britanice să plătească 1,2 milioane de lire sterline compensații către pasageri. Unii au trimis executorii în aeroport

Oficialul a subliniat, totodată, că, dintre cele 7,5 milioane de gospodării din România, 3,5 milioane se încălzesc cu lemn de foc.

"De asemenea, o particularitate a României este că avem astfel de sobe pe lemn chiar și în Capitală. Probabil că nu sunt multe capitale în Uniunea Europeană unde cartiere întregi folosesc o astfel de metodă de a se încălzi în sezonul rece. Și problema nu e reprezentată de tipul de încălzire în sine, pentru că lemnul este o resursă regenerabilă. Lemnul de foc este folosit în foarte multe alte țări pentru încălzire și nici nu-și propune cineva neapărat să schimbe acest lucru, mai ales în acele comunități dependente, aflate în vecinătatea pădurilor. Însă lucrul la care vreau să mă refer în primul rând este legat de randamentul extrem de scăzut al acestora. Din discuțiile pe care le-am avut cu specialiștii, randamentul mediu în sobele din România este undeva la 30% - între 20% și 40%. Cu alte cuvinte, 30% dintr-un buștean pus pe foc se transformă în căldură, restul se transformă în fum și în poluare. Din acest motiv, există calcule matematice care demonstrează inclusiv faptul că o sobă cu un randament atât de scăzut poluează mai mult decât o face un camion diesel de generație foarte veche. Conform datelor statistice, peste 6,4 milioane metri pătrați de lemn ajung anual pe foc. Asta înseamnă, așa cum am spus și mai devreme, o presiune inclusiv pe fondul forestier", a explicat Fechet. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul mediului
soba