VIDEO Trupele rusești iau cu asalt combinatul Azovstal din Mariupol. Batalionul Azov cere evacuarea de urgență a civililor

VIDEO Trupele rusești iau cu asalt combinatul Azovstal din Mariupol. Batalionul Azov cere evacuarea de urgență a civililor
scris 3 mai 2022

Forțele de invazie din Mariupol încearcă să ia cu asalt combinatul Azovstal, potrivit informațiilor furnizate atât de armata rusă, cât și de forțele de apărare ucrainene.

 Căpitanul Sviatoslav Palamar, comandant adjunct al Batalionului Azov, a transmis un mesaj video în care face apel pentru evacuarea imediată a civililor din uzina Azovstal, afirmând că Rusia atacă acest ultim bastion al rezistenței ucrainene cu toate forțele sale, scrie Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

El a precizat că două femei au fost ucise de bombardamentele rusești continue și că alți 10 civili au fost răniți.

Cinematografele din Rusia difuzează filme piratate CITEȘTE ȘI Cinematografele din Rusia difuzează filme piratate

Trupele rusești încearcă să pătrundă în Azovstal după o noapte de bombardamente intense care au ucis doi civili, au declarat apărătorii ucraineni pentru Ukrainska Pravda.

Trupele rusești au început să bombardeze și combinatul după ce soldații ucraineni au profitat de o încetare a focului pentru a se muta în poziții de tragere, a transmis marți agenția de știri RIA, citând Ministerul rus al Apărării.

"Acum, unități ale armatei ruse și ale Republicii Populare Donețk, folosind artileria și aviația, încep să distrugă aceste poziții de tragere", a susținut ministerul rus.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini ce ar arăta situația din perspectiva atacatorilor ruși.

Vicepremierul ucrainean Irina Vereshchuk spune că un convoi cu 106 persoane evacuate din uzina Azovstal din Mariupol ar urma să ajungă mai târziu la Zaporojie, însă alți câteva sute de civili încearcă să părăsească Mariupol și alte zone ocupate de ruși, fiind împiedicați de către forțele ruse, porivit CNN.

Ea a spus că încetarea focului în jurul Azovstal nu a fost suficient de lungă pentru a scoate toți civilii: „Sute de femei, copii și bătrâni sunt încă sub dărâmături în Azovstal”.

De asemenea, potrivit vicepremierului ucrainean, sunt blocați în combinat 40 de soldați răniți grav, care au nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

Vereșciuk i-a acuzat pe ruși că au schimbat acordurile cu privire la evacuarea civililor, ceea ce a însemnat că oamenii din orașele ocupate, precum Tokmak și Vasylivka, care se află la sud de Zaporojie, nu au putut pleca.

viewscnt
Afla mai multe despre
mariupol
ucraina
razboi