Budapesta a intrat în stare de alertă și se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii 10 ani. Dunărea a acoperit cheiurile și a ajuns până la Parlament.
Viitura maximă este așteptată pentru sâmbătă noaptea.

Deocamdată, Dunărea a inundat cheiurile Budapestei și a ajuns chiar la clădirea istorică a Parlamentului.
„Liniile de protecție au fost pregătite pentru un nivel al apei crescut la 9 metri. Acest nivel este mai ridicat decât recordul precedent. Credem că am asigurat sistemul de apărare anti-inundații al Budapestei,” a spus premierul ungar, Viktor Orban.
