VIDEO Belgradul, acoperit de fum. Patru incendii majore de vegetație sunt active în Serbia. Unul la Dunăre, lângă Baziaș

Patru incendii majore de vegetație sunt active în Serbia, iar aproape 500 de persoane sunt mobilizate pentru stingerea lor. Situația cea mai dificilă este în zona Defileului Ibar și în Deliblatska Peščara, foarte aproape de Baziaș, unde focul nu a fost încă adus complet sub control.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO Belgradul, acoperit de fum. Patru incendii majore de vegetație sunt active în Serbia. Unul la Dunăre, lângă Baziaș

Cel mai mare incendiu a izbucnit în satul Šumarak, în zona Deliblatska Peščara, la granița României, aproape de Baziaș, pe teritoriul municipalității Kovin, unde au fost afectate peste 700 de hectare, potrivit Ministerului sârb de Interne. Aproape 300 de pompieri, militari, angajați ai companiilor forestiere și voluntari participă la intervenție, fiind folosite zeci de autospeciale și utilaje grele.

Incendiul s-a apropiat de localitatea Šumarak și a pus în pericol locuințe, iar o parte dintre localnici au fost evacuați. Vântul puternic îngreunează intervenția și transportă fragmente aprinse, ceea ce crește riscul extinderii focului către alte zone.

Alertă în vacanță: Risc ridicat de incendii în Grecia - în Creta și în Egee CITEȘTE ȘI Alertă în vacanță: Risc ridicat de incendii în Grecia - în Creta și în Egee

Fumul de la incendiul din Deliblatska Peščara a ajuns până la Belgrad. Locuitorii din mai multe cartiere, inclusiv din centrul capitalei și din Novi Beograd, au semnalat miros puternic de fum. Și orașul Pančevo este acoperit de fumul purtat de vânt.

Un alt incendiu important a afectat zona Maglič, unde au ars aproximativ 80 de hectare de vegetație joasă și circa 90 de hectare de pădure de pin. După ce incendiul de aici a fost adus sub control, o parte dintre echipe au fost mutate pe muntele Stolovi, în apropiere de Kraljevo, unde ard vegetație uscată și suprafețe de pădure.

În apropiere de Zaječar, incendiul din satul Gabrovnica, care a afectat aproximativ 100 de hectare, a fost adus sub control, însă echipele au rămas în zonă pentru lichidarea completă a focarelor.

Tranzacție: Grecii de la PPC, cu operațiuni masive în România, s-au extins și în Republica Moldova. Dezvoltă viitorul cel mai mare parc eolian de peste Prut CITEȘTE ȘI Tranzacție: Grecii de la PPC, cu operațiuni masive în România, s-au extins și în Republica Moldova. Dezvoltă viitorul cel mai mare parc eolian de peste Prut

În total, 484 de persoane din serviciile de urgență, brigăzi de pompieri voluntari, companii publice și forțele armate participă la intervențiile din cele patru zone.

Armata sârbă a trimis și un elicopter Mi-17 pentru stingerea incendiului din Deliblatska Peščara. Militarii intervin cu autospeciale, utilaje de geniu și echipamente portabile pentru a limita extinderea focului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2554 +0.0041+0.08 %
1 USD4.5584 +0.0077+0.17 %
1 GBP6.1277 +0.0041+0.07 %
1 CHF5.6244 +0.0023+0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite