Guvernul Ungariei a decis să extindă până în 30 iunie 2023 înghețarea temporară a dobânzilor la creditele ipotecare, a anunțat luni Marton Nagy, ministrul Dezvoltării Economice, transmite MTI.
De asemenea, înghețarea dobânzilor a fost extinsă, urmând să se aplice și contractelor ipotecare care nu sunt subvenționate de stat, cu o dobândă fixă, pentru o perioadă maximă de cinci ani, a adăugat Marton Nagy.
Oficialul a explicat că prin această măsură vor fi protejate 350.000 de familii, care nu vor trebui să achite "suprataxe". Astfel, familiile vor economisi 80 miliarde de forinți (191,3 milioane de euro) anul acesta și peste 60 miliarde de forinți în 2023. Fără aceste măsuri, creșterea accelerată a dobânzilor ar fi dus la majorarea plăților ratelor lunare cu 55%, a declarat ministrul.
Acesta susține că Executivul trebuie să continue introducerea unor măsuri extraordinare și semnificative pentru protejarea familiilor, în urma inflației ridicate, scrie Agerpres.
Guvernul de la Budapesta va continua să exploreze modalitățile de a proteja securitatea cetățenilor și competitivitatea economiei ungare, a adăugat Nagy.
Banca Centrală a Ungariei se confruntă cu una dintre cele mai mari dificultăți în rândul autorităților din Europa Centrală - reducerea inflației - după ce luna trecută a anunțat încheierea procesului de majorare a dobânzilor, la nivelul de 13%.
În septembrie, rata anuală a inflației în Ungaria a urcat la nivelul record de 20,1%, de la 15,6% în august. Inflația de bază a depășit estimările, ajungând la 20,7%.
Forintul s-a depreciat la un nivel record față de euro, din cauza disputei Budapestei cu liderii UE privind problemele legate de statul de drept, care blochează acordarea fondurilor europene.