Camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei începând de joi noapte și până vineri noapte, respectiv de sâmbătă noapte până luni noapte, au anunțat autoritățile de frontieră, în țara vecină fiind trei zile de sărbătoare cu ocazia Paștelui catolic.
Poliția de Frontieră Arad a anunțat, printr-un comunicat de presă, că începând de joi, ora 23,00 și până vineri, ora 23,00 (ora României), dar și începând de sâmbătă ora 23,00 și până luni, ora 23,00, camioanele cu o capacitate de peste 7,5 tone nu pot trecere frontiera în Ungaria, scrie News.ro.
”Având în vedere că, la sfârșitul acestei săptămâni, credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului, pe teritoriul Ungariei va fi restricționată, temporar, circulația autovehiculelor de transport marfa (...) cu excepția transporturilor de animale vii și de produse perisabile”.
CITEȘTE ȘI Presa elenă: SUA și UE sprijină oferta Transgaz-Reganosa de preluare a operatorului grec de transport gaze DESFA, din rațiuni geopoliticeÎn perioadele menționate, șoferii automarfarelor vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate pe teritoriul României.
În județul Arad, parcările pentru TIR-uri sunt foarte puține înainte de frontieră, astfel că autoritățile se așteaptă la formarea de coloane de automarfare pe DN 7, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I și pe autostrada pan-europeană, înainte de intrarea în PTF Nădlac II.
”La momentul redeschiderii frontierei pentru automarfare, autoritățile române și ungare vor lua măsuri de suplimentare a personalului de control și alte măsuri pentru evitarea supraaglomerării unor vămi”, mai precizează comunicatul.
La ridicarea restricțiilor, autoritățile române recomandă să fie folosite și alte vămi, decât Nădlac I și II pentru accesul în Ungaria, acestea urmând să fie cele mai aglomerate.
În cele trei zile cu restricții, traficul de călători și autoturisme prin punctele de trecere a frontierei nu va fi afectat.