SUA și Marea Britanie au impus, luna trecută, sancțiuni împotriva Lukoil și Rosneft, cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei, pe fondul războiului din Ucraina.
Sancțiunile, care sunt așteptate să intre în vigoare pe 21 noiembrie, au stârnit îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu combustibil înainte de iarnă în Bulgaria, unde Lukoil administrează rafinăria Burgas, o parte cheie a imperiului comercial extern al companiei, și sute de benzinării, scrie Reuters.
Bulgaria dispune de rezerve de benzină pentru aproximativ 35 de zile, în timp ce rezervele de motorină sunt suficiente pentru mai mult de 50 de zile, a declarat Asenov, citat de agenția de știri bulgară BTA.
Analiștii din domeniul energetic spun că Bulgaria are mai multe stocuri de țiței și produse petroliere în afara granițelor, dar trebuie să le importe înainte ca rețeaua de conducte a Lukoil să intre sub incidența sancțiunilor.
„50% din combustibilii disponibili se află în alte țări ale UE, precum și o parte din țiței, ceea ce înseamnă că guvernul trebuie să activeze aceste contracte cât mai curând posibil”, a declarat Martin Vladimirov, directorul Programului Energie și Climă de la Centrul pentru Studiul Democrației din Sofia.
Bulgaria, care va adopta moneda euro la 1 ianuarie 2026, a luat măsuri pentru a-și asigura aprovizionarea după anunțarea sancțiunilor luna trecută.
A interzis temporar exporturile unor combustibili, în principal motorină și combustibil pentru aviație, către statele membre ale UE iar parlamentul a adoptat, săptămâna trecută, mai multe modificări legislative care îi permit să preia rafinăria Lukoil și să o vândă unui nou proprietar.
În această săptămână, autoritățile bulgare au efectuat inspecții și au implementat măsuri de securitate la rafinăria Burgas, măsuri descrise ca fiind necesare pentru conservarea infrastructurii critice.
Mesajul Comisiei a fost transmis în contextul în care tentativa Lukoil de a-și vinde activele internaționale către traderul elvețian Gunvor a eșuat, în urma refuzului Departamentului Trezoreriei SUA de a acorda o licență în acest sens.
















