Creșterea este sesizată pe fondul dezechilibrelor comerciale tot mai mari și al ratelor ridicate ale dobânzilor, evoluție care amplifică presiunile asupra bugetului Rusiei în contextul în care războiul declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei a intrat în al cincilea an.
Moneda rusă s-a apreciat cu peste 20% față de dolar și euro după 19 martie, la scurt timp după ce președintele american Donald Trump a prelungit o derogare privind sancțiunile asupra petrolului rusesc, în contextul crizei energetice globale generate de războiul SUA–Israel cu Iranul, arată FT.
Deși veniturile din exporturile de petrol au crescut, aprecierea rublei a redus competitivitatea altor exporturi rusești.
În același timp, importurile rămân slabe din cauza sancțiunilor și a stagnării economiei, limitând efectul dezinflaționist al bunurilor importate mai ieftine
De peste patru ani, Rusia propune salarii atractive și avantaje sociale persoanelor care se angajează în ofensiva sa la scară mare împotriva Ucrainei, pe care a lansat-o în februarie 2022.
Noua lege, promulgată luni, șterge datorii de până la zece milioane de ruble (aproximativ 120.000 de euro) ale celor care au semnat un conntract cu armata începând de la 1 mai 2026, dacă aceste datorii erau în curs de recuperare judiciară.
Această lege prevede de asemenea o posibilă ștergere a datoriilor soțului sau soției persoanei care semnează contractul.
Potrivit noii legi, acest nou contract se semnează pe o perioadă de minimum un an și implică o participare la ”operațiunea militară specială” - eufemismul prin care Kremlinul își desemnează invazia la scară mare a Ucrainei.
Economia rusă se află pe picior de război de peste patru ani, însă nevoile Forțelor armate primează față de cele ale altor sectoare.
Kremlinul depune totodată eforturi să le ofere o ascensiune socială combatanților întorși de pe front, dându-le locuri de muncă de prim-plan în Rusia.















