Românii, principalii clienți ai hotelurilor din Halkidiki în perioada Paștelui. Turiștii ruși au dispărut din penisula grecească

Românii, principalii clienți ai hotelurilor din Halkidiki în perioada Paștelui. Turiștii ruși au dispărut din penisula grecească
scris 10 mai 2024

Gradul de ocupare a hotelurilor din Halkidiki este de așteptat să se situeze anul acesta la niveluri la fel de bune ca în 2023. O cerere mare se preconizează și pentru camerele de închiriat în vile și case de vacanță, proprietarii de astfel de spații de cazare înregistrând deja un „Paște nemaipomenit” întrucât au beneficiat de un aflux mare de turiști care de obicei nu veneau în această perioadă în regiune transmite Business News, citată de Rador.

Președintele Asociației Hotelurilor din Halkidiki, Grigoris Tassios, a precizat că aproape toate cele aproximativ 450-500 de hoteluri din regiune au fost deschise pe perioada Paștelui din acest an, cu un grad mediu de ocupare de 70%. Faptul că Paștele a căzut târziu anul acesta i-a determinat pe majoritatea hotelierilor să-și deschidă unitățile de cazare, spre deosebire de anul trecut, când multe hoteluri au rămas închise.

Urmărește-ne și pe Google News
Cea mai veche fabrică de lactate din Italia angajează doar persoane de peste 60 de ani CITEȘTE ȘI Cea mai veche fabrică de lactate din Italia angajează doar persoane de peste 60 de ani

Din punct de vedere al țării de proveniență a turiștilor cazați zilele trecute în hotelurile din Halkidiki, pe primul loc s-au situat românii, urmați de bulgari – dintre care mulți dețin o a doua locuință în Halkidiki – și, într-un număr mai mic, de sârbi, potrivit Rador Radio România.

Întrebat cum se așteaptă să evolueze sezonul estival din acest an, pe baza rezervărilor timpurii, președintele hotelierilor din Halkidiki a răspuns că situația va fi probabil similară cu cea din 2023. „Deja pentru toată luna mai avem un grad mediu de ocupare de 50%-60%, în principal din Germania și Anglia, de unde anul trecut Halkidiki a primit 300.000 și respectiv 70.000 de vizitatori în perioada mai-octombrie. Urmează piețele din Polonia și Cehia, iar din iunie se adaugă piața italiană. După 15 iunie sunt așteptați mai mulți turiști balcanici, care, pe lângă hoteluri, vor închiria și camere în vile și spații de cazare în regim hotelier”, a menționat el.

Rușii au „dispărut” practic din Halkidiki după războiul din Ucraina, vizitatorii din această țară fiind doar cei câțiva care dețin „golden visa” sau viză dintr-un alt stat european. Aceeași situație se înregistrează și în cazul ucrainenilor.

Anul trecut de Paște, marea majoritate a celor aproximativ 2100 de camere de închiriat din Halkidiki nu fuseseră încă deschise. Anul acesta, situația a fost complet diferită. 15% din locurile de cazare s-au deschis cu trei săptămâni mai devreme decât anul trecut, iar gradul mediu de ocupare, chiar dacă nu a fost foarte mare, nu a fost deloc neglijabil, întrucât a ajuns la circa 50%. „Majoritatea turiștilor au fost din România și, într-un număr mai mic, din Serbia, naționalități pe care nu le-am mai văzut până acum în spațiile noastre de cazare nici în perioada Paștelui, nici la începutul lunii mai. Imaginea este fără precedent și am fost impresionați” spune Triantafyllos Papaioannou, președintele Asociației Poprietarilor de Camere de Închiriat din Halkidiki și estul regiunii Salonic.

„Destul de bine” merg și rezervările pentru vară: majoritatea spațiilor de cazare din zonă au un grad de ocupare de 80% pentru lunile iulie și august, existând și o ușoară corecție a prețurilor. Pe baza rezervărilor timpurii, românii sunt pe primul loc (cu un procent de 60%-65%), iar pe locul al doilea sunt sârbii, urmați îndeaproape de italieni pentru al treilea an consecutiv, „amenințând” chiar să-i depășească pe sârbi anul acesta. Urmează bulgarii și, în număr destul de mic, germanii și austriecii. Grecii nu au început încă să facă rezervări.

viewscnt
Afla mai multe despre
halkidiki
turisti
romani