Premierul ungar Peter Magyar a declarat că vrea ca România și alte state să se alăture Grupului de la Vișegrad, un grup care e format acum din Ungaria, Polonia, Slovacia și Cehia și e cunoscut sub numele V4.
”Națiunea maghiară știe că Ungaria poate avea succes doar dacă este un aliat puternic și un partener predictibil, a declarat premierul ungar”, transmite Rador
„Avem nevoie de relații bune cu țările din jurul nostru, dar în ultimii ani nu a fost întotdeauna așa, iar dialogul cu cei mai importanți aliați ai noștri, țările din Grupul de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia și Cehia – V4), a fost întrerupt. Însă, pe 23 iunie vom reînvia și acest sistem de alianță vechi de secole, deoarece Budapesta va găzdui reuniunea premierilor țărilor Grupului de la Visegrad”, a spust Péter Magyar.
El a adăugat că ”pentru ca Ungaria să își poată afirma interesele dincolo de dimensiunea sa, V4 este necesar, iar guvernul ungar depune eforturi pentru ca tot mai multe țări să se alăture acestei alianțe istorice, fie că este vorba de Austria, Slovenia, România, Croația sau chiar o mare putere, precum Germania”.
Grupul de la Visegrád, sau V4, este o organizație de cooperare formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria.
La 15 februarie 1991, în cetatea medievală Visegrád din Ungaria, Václav Havel - președintele Cehoslovaciei, Lech Wałęsa - președintele Poloniei și József Antall - primul ministru al Ungariei au semnat o declarație comună prin care își asigurau sprijin reciproc în vederea integrării politice și economice în Uniunea Europeană.

















