Record de vânzări pentru succesorul McDonald's din Rusia. Coca-Cola va dispărea în curând din Rusia

Record de vânzări pentru succesorul McDonald's din Rusia. Coca-Cola va dispărea în curând din Rusia
scris 23 iun 2022

Vkusno & tochka (”Delicios și punct”), succesorul lanțului american de restaurante fast-food McDonald's în Rusia, a vândut aproape 120.000 de hamburgeri în ziua deschiderii, doborând, astfel, un record de vânzări, a declarat Oleg Paroev, directorul companiei, relatează Le Figaro.

VEZI AICI McDonald’s revine în Rusia. Cu un alt nume și cu un nou patron

”În prima zi, am vândut aproape 120.000 de hamburgeri. Nu am văzut niciodată o astfel de cifră de afaceri într-o singură de când McDonald's operează în Rusia”, a declarat Oleg Paroev pentru Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
O apropiată a Kremlinului face dezvăluiri privind războiul din Ucraina. Directoarea principalului canal public de televiziune: Rusia își pune toate speranțele în foamete. Foametea va începe acum și occidentalii vor ridica sancțiunile CITEȘTE ȘI O apropiată a Kremlinului face dezvăluiri privind războiul din Ucraina. Directoarea principalului canal public de televiziune: Rusia își pune toate speranțele în foamete. Foametea va începe acum și occidentalii vor ridica sancțiunile

Pe 12 și 13 iunie, 50 de restaurante ale noului brand s-au redeschis la Moscova și împrejurimi, după ce trei luni de zile restaurantele au fost închise. S-au format cozi lungi în fața ”vitrinei” fast-food-ului noului brand, situat în Piața Pușkin, din Moscova, unde s-a deschis primul restaurant McDonald’s din Rusia, în ianuarie 1990, scrie News.ro.

Directorul executiv al companiei, Oleg Paroev, a declarat pentru Reuters că nu se așteaptă ca o astfel de cerere să dureze. Cu toate acestea, speră să depășească obiectivul de creștere stabilit de noul proprietar, Alexander Govor, chiar înainte de termen.

Govor intenționează să deschidă 1.000 de restaurante în patru-cinci ani, comparativ cu cele 850 de restaurante care erau deschise în trecut sub brandul McDonald's. Alexander Govor, care conducea deja 25 de restaurante, a cumpărat în jur de 700, potrivit lui Oleg Paroev.

Creșterea noului grup s-ar putea confrunta cu anumite obstacole. De exemplu, lipsa din meniu a produselor emblematice ale McDonald's.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Plafonarea prețurilor la carburanți nu este neapărat răspunsul. Investitorii vor încerca să țină cu dinții de Bitcoin CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Plafonarea prețurilor la carburanți nu este neapărat răspunsul. Investitorii vor încerca să țină cu dinții de Bitcoin

”Am fost nevoiți să retragem anumite produse pentru că aveau o conexiune prea strânsă cu McDonald’s, precum McFlurry și Big Mac”, a explicat recent Oleg Paroïev.

”Este o pierdere mare”, a recunoscut el pentru Reuters, adăugând că rețetele de înlocuire sunt în lucru.

De asemenea, băutura acidulată Coca-Cola va dispărea în curând din Rusia. Stocurile se epuizează, iar compania caută un nou furnizor de băuturi. Înființarea noului brand va dura, dar Oleg Paroev este optimist.

”Oaspeții noștri se vor obișnui cu noul nume”, promite el.

viewscnt
Afla mai multe despre
mcdonald's
rusia