Primul unicorn lituanian a primit o amendă record

Primul unicorn lituanian a primit o amendă record
scris 5 iul 2024

Cea mai mare platformă online din Lituania, Vinted, care operează pe 16 piețe din Europa, SUA și Canada, a primit o amendă de 2,3 milioane de euro din partea autorității lituaniene pentru protecția datelor, dar va depune apel, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru Euronews.

Platforma, pe care utilizatorii pot vinde haine, pantofi și genți la mâna a doua, a fost obligată să plătească amenda, deoarece autoritatea de supraveghere lituaniană a constatat că societatea a încălcat Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) al UE prin faptul că nu a oferit utilizatorilor dreptul de a-și șterge datele, arată G4Media.

Urmărește-ne și pe Google News
Val de indignare în UE, după ce Viktor Orban s-a dus la Moscova și s-a întâlnit cu Vladimir Putin CITEȘTE ȘI Val de indignare în UE, după ce Viktor Orban s-a dus la Moscova și s-a întâlnit cu Vladimir Putin

Cazul a fost trimis la Vilnius după ce autoritățile de reglementare în domeniul confidențialității din Franța și Polonia au primit plângeri locale. În conformitate cu GDPR, autoritatea de reglementare din țara în care compania își are sediul central se ocupă de caz.

Ancheta lituaniană a constatat că aplicația a folosit, de asemenea, „Shadow Blocking”: interzicerea unui utilizator de pe platformă fără știrea acestuia, după presupusa încălcare a regulilor de conduită ale Vinted. Acest lucru a împiedicat utilizatorii să își folosească drepturile de confidențialitate în temeiul GDPR.

Moscova își suspendă participarea la lucrările Adunării Parlamentare a OSCE, după ce România nu a permis delegațiilor din Rusia și Belarus să vină la sesiunea anuală desfășurată la București CITEȘTE ȘI Moscova își suspendă participarea la lucrările Adunării Parlamentare a OSCE, după ce România nu a permis delegațiilor din Rusia și Belarus să vină la sesiunea anuală desfășurată la București

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru Euronews că Vinted „nu este în mod fundamental de acord cu această amendă și va continua să facă apel”.

„Cazurile la care face referire Autoritatea lituaniană pentru protecția datelor nu sunt în niciun fel legate de securitatea conturilor și nu implică nicio utilizare abuzivă sau încălcare a datelor personale [ale utilizatorilor]. Luăm foarte în serios confidențialitatea și GDPR și am investit masiv în conformitate și în protejarea membrilor noștri și cooperăm cu autoritatea pe parcursul acestui proces”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Vinted, fondată în 2008, operează pe 16 piețe din Europa, precum și în Canada și SUA. Aceasta a achiziționat United Wardrobe, un concurent olandez, în 2024, și Trendsales, un concurent danez, în 2024.

Distribuitorii de carburanți din Moldova, inclusiv Rompetrol și OMV Petrom, amendați cu o sumă record. Acuzații de cartel, deși prețul este reglementat CITEȘTE ȘI Distribuitorii de carburanți din Moldova, inclusiv Rompetrol și OMV Petrom, amendați cu o sumă record. Acuzații de cartel, deși prețul este reglementat

Compania a fost anterior sancționată cu o amendă de 1,14 milioane euro impusă de Autoritatea poloneză pentru concurență și consumatori. Procesul de apel este încă în curs. De asemenea, a fost condamnată la plata unei amenzi de 1,5 milioane euro de către autoritatea de concurență din Italia pentru încălcarea normelor privind publicitatea.

Sancțiunea GDPR este cea mai mare emisă în Lituania de la intrarea în vigoare, în 2018, a normelor UE privind confidențialitatea. Cea mai mare amendă GDPR de până acum – 1,2 miliarde euro – a fost emisă de autoritatea irlandeză împotriva Meta pentru transferul datelor utilizatorilor din UE în SUA fără garanții adecvate și pentru prelucrarea datelor copiilor fără acordul valabil al părinților. Meta a făcut apel la această decizie.

În 2021, platforma de vânzări second hand Vinted a atras investiții în valoare de 303 milioane dolari, la o evaluare de 4,5 miliarde dolari.

Federația Rusă a declarat drept persona non grata un membru al Ambasadei României la Moscova CITEȘTE ȘI Federația Rusă a declarat drept persona non grata un membru al Ambasadei României la Moscova

Runda a fost condusă de EQT Growth, participând de asemenea Accel, Burda Principal Investments, Insight Partners, Lightspeed Venture Partners și Sprints Capital, toți susținători și anterior.

Este un salt important pentru Vinted, care la finele anului 2019, la precedenta rundă de finanțare, a fost evaluat la 1 miliard de dolari.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Vinted este un site de comerț cu haine second-hand Vinted, primul unicorn lituanian.

Fondat la Vilnius în 2008, Vinted operează în Lituania, Franța, Germania, Belgia, Spania, Italia, Olanda, Austria, Polonia, Cehia, Luxemburg, Marea Britanie și SUA.

Unicornii sunt companii private evaluate la cel puțin 1 miliard de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
vinted
haine
amenda