Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a întâlnit joi cu miliardarul american George Soros, pentru a discuta situația Universității Central-Europene (CEU) din Budapesta, amenințată cu închiderea în baza unei noi legi adoptată de Guvernul ungar, relatează La Repubblica.
„(Juncker și Soros – n.r.) se cunosc de ani de zile. S-au întâlnit prima dată în 1995 și de multe alte ori”, a explicat purtătorul de cuvânt al CE, Margaritis Schinas, scrie News.ro.
Premierul ungar, Viktor Orban, a criticat miercuri liderii europeni care se întâlnesc cu Soros.
„Președintele (CE – n.r.) decide agenda sa singur și nu obișnuiește să negocieze cu alții angajamentele”, a răspuns Schinas.
CITEȘTE ȘI Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar, eliberat din arest după aproape șase luni și judecat sub control judiciarPe lângă situația CEU, fondată de Soros, cei doi au discutat și situația din Ucraina. Juncker “urmărește personal situația din Ucraina”, iar Soros „cunoaște foarte bine țara”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului european.
George Soros este „un speculant american care atacă Ungaria și care a distrus viețile a milioane de europeni cu speculațiile sale”, a declarat Orban într-o dezbatere în Parlamentul European privind situația drepturilor fundamentale din țara sa. El susține că Soros este „un inamic al euro, deși este atât de apreciat încât este primit de lideri europeni”.