În Europa e sezon electoral, iar premierul ungar Viktor Orban a decis că George Soros îi poate aduce iarăși voturi. „Rețeaua Soros e înrădăcinată în instituțiile europene. Sunt atât de bine înrădăcinați încât instituțiile europene le dau bani pentru a funcționa”, a declarat Orban la finalul lui martie în interviul pe care-l acordă aproape săptămânal la postul public Radio Kossuth. „Sunt în Comisie, în Parlament și destul de mulți premieri sunt în mod clar agenți ai lui Soros.”
Înainte de depunerea așa-numitei legi de protecție a suveranității țării, Fundația "Századvég" din Budapesta a organizat o conferință pe această temă. Vorbitorul principal al evenimentului a fost premierul ungar, scrie cotidianul Népszava, citat de Rador Radio România.
Open Society Foundations (OSF) a lui George Soros a finanțat cu peste 15 milioane de dolari - începând din 2016 - organizații americane care denunță ”ocupația israeliană” și care se află la originea multor manifestații propalestiniene în Statele Unite de la 7 octombrie, scrie tabloidul The New York Post (NYP).
Elon Musk a acuzat fundația filantropului George Soros că vrea să distrugă civilizația occidentală, în timp ce magnatul din domeniul tehnologiei se pregătește să se întâlnească cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în California, relatează The Guardian.
Rețeaua de fundații pentru o "societate deschisă" (Open Society Foundations, OSF), organizația caritabilă înființată de miliardarul George Soros, intenționează să se retragă sau să pună punct unei mari părți din munca sa în Uniunea Europeană, pe măsură ce își redirecționează atenția spre alte părți ale lumii, potrivit unui e-mail intern consultat de Reuters.
Fundatiile pentru o Societate Deschisa a lui George Soros vor concedia cel putin 40% din personalul sau, la o luna dupa ce miliardarul in varsta de 92 de ani a anuntat ca a predat fraiele fundatiei fiului sau, Alexander Soros, relateaza CNN.
După ce George Soros, filantropul, a predat conducerea către fiul său, premierul maghiar Viktor Orban a preluat inițiativa, atacând imediat moștenitorul. Acesta a devenit subiectul unei ample campanii de denigrare, conform relatărilor AFP.
Miliardarul și filantropul american George Soros, în vârstă de 92 de ani, îi cedează controlul asupra imperiului său fiului său Alexander Soros, care are 37 de ani și vrea în special să lupte împotriva posibilității revenirii lui Donald Trump la putere, relatează AFP, citând Wall Street Journal.
Elon Musk a lansat o serie de atacuri dure la adresa lui George Soros, scriind pe Twitter că investitorul de origine evreiască și filantropul liberal, care face adesea obiectul unor teorii ale conspirației antisemite virulente, urăște umanitatea și „vrea să erodeze însăși structura civilizației”, transmite msn.com.
Vice Media a anunțat luni că a ajuns la un acord pentru a fi cumpărată de creditori, după ce a cerut protecția împotriva falimentului.
Soros Fund Management, biroul de familie al miliardarului George Soros, și-a redus participațiile la producătorii de vehicule electrice Tesla și Rivian Automotive, dar a investit în acțiuni Netflix, potrivit datelor comunicate autorităților de reglementare a sectorului financiar, transmite Reuters.
Miliardarul George Soros crede că dacă Rusia va fi învinsă în războiul din Ucraina, aceasta va duce la dizolvarea a ceea ce el numește "imperiul rus", lucru care, potrivit lui, va fi salutat de fostele republici sovietice, dornice să-și regăsească o independență reală. În același timp, filantropul american consideră că în China sunt întrunite condițiile pentru o schimbare de regim, chiar dacă asta nu se va întâmpla peste noapte, relatează Reuters.
Carl Eschenbach demisionează din Consiliul de Administrație al UiPath, compania fondată de românul Daniel Dines, preluând un post de Co-Chief Executive Officer al companiei Workday.
George Soros și-a majorat deținerea la Tesla în ultima parte a anului trecut și a redevenit, indirect, acționar minoritar la UiPath, după ce a cumpărat acțiuni la unul dintre principalii investitori în compania fondată de Daniel Dines.
O organizație nonprofit finanțată de miliardarul George Soros a donat discret 140 de milioane de dolari organizațiilor de advocacy și unor inițiative electorale, în 2021, plus încă 60 de milioane de dolari unor organizații de caritate similare, transmite CNBC.
A fost pentru prima dată când investitorii au conștientizat globalizarea și puterea corelării piețelor financiare.
Mercedes-Benz Vans și Rivian pregătesc o asociere pentru a investiție masivă, în care vor produce camionete electrice, într-o fabrică ce urmează să fie ridicată în Polonia, Ungaria sau România.
Investitorul miliardar George Soros a cumpărat noi acțiuni Tesla, după o achiziție efectuată în 2018.
O vilă istorică, situată în zona centrală a Bucureștiului, a fost achiziționată de la Fundația George Soroș de către o societate deținută de un investitor local, împreună cu ICD Grup – grup ce aparține familiei Chitafes.
Miliardarul american George Soros a atenționat că civilizația "ar putea să nu supraviețuiască" războiului din Ucraina, apreciind totodată că Europa ar putea fi într-o "poziție mai puternică" decât crede în ceea ce privește gazul rusesc, informează AFP.
Ford Motor a scos la vânzare 8 milioane din cele 102 milioane de acțiuni pe care le deține la producătorul de automobile electrice Rivian. Vânzarea va fi făcută prin intermediul celor de la Goldman Sachs.
Investitorul miliardar George Soros a renunțat la o participație minoritară achiziționată la UiPath în prima parte a anului trecut, în valoare de 4 milioane de dolari.
Investitorul miliardar George Soros a cumpărat aproape 20 de milioane de acțiuni ale startup-ului de camioane electrice Rivian Automotive, în trimestrul încheiat pe 31 decembrie, au arătat vineri declarațiile depuse la autoritatea de reglementare a bursei americane, transmite Reuters.
Media Development Investment Fund, un fond de investitii finantat de George Soros, cumpară, alaturi de alti investitori, 40% din Gremi Media, care detine cotidianul polonez Rzeczpospolita. Este a treia investitie majora a lui Soros in media din Polonia, in ultimii 5 ani. Media Development Investment Fund este al treilea cel mai mare actionar in Agora SA, publisherul Gazetei Wyborcza, principalul cotidian de opozitie la adresa guvernului ultra conservator polonez.
Ungaria a încălcat dreptul european prin introducerea sub incidența penală a ajutării solicitanților de azil pe care îi respinge în mod arbitrar la frontieră începând din 2018, a stabilit, printr-o hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), relatează AFP.