Polonia depășește China ca export al Germaniei

Polonia depășește China ca export al Germaniei
scris 16 aug 2024

Exportatorii din Germania au vândut mai multe mărfuri în Polonia decât în China, în primul semestru din 2024, ceea ce arată succesul în procesul de diversificare al companiilor germane, care caută să-și reducă dependența de piața chineză, transmite Reuters.

Marile companii exportatoare din Germania, din sectoare precum mărfuri industriale și automobile, au fost mult timp pilonii economiei țării, fiind responsabile pentru excedentul comercial ridicat, dar recentele tensiuni dintre China și Occident au determinat schimbarea strategiilor de export, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Fondul suveran al Norvegiei, cu importantă prezență și pe bursa românească: Companiile au nevoie de mai multă competență AI la nivelul Consiliilor de Administrație CITEȘTE ȘI Fondul suveran al Norvegiei, cu importantă prezență și pe bursa românească: Companiile au nevoie de mai multă competență AI la nivelul Consiliilor de Administrație

Datele de la Comitetul Germaniei pentru relațiile economice cu Europa de Est, un grup de lobby care are ca obiectiv promovarea comerțului dintre Germania și Europa de Est, arată că exporturile de mărfuri către Polonia au crescut cu 4,6% în primul semestru din 2024, la 48,4 miliarde de euro (53,2 miliarde de dolari). În contrast, Oficiul federal de statistică (Destatis) a informat că exporturile către China au scăzut cu 2,7% comparativ cu primul semestru din 2023, la 48,2 miliarde de euro.

Prin urmare, Polonia a urcat pe locul patru în rândul celor mai importante piețe de vânzări pentru exporturile Germaniei, iar China este doar pe locul cinci.

FOTO TAROM a vândut sloturile de la aeroportul Heathrow către cea mai bună companie aeriană din lume CITEȘTE ȘI FOTO TAROM a vândut sloturile de la aeroportul Heathrow către cea mai bună companie aeriană din lume

Este un succes remarcabil ținând cont de urgența diversificării economiei germane, care, mai presus de orice, vrea să-și reducă dependența de China. „Aceste evoluții ar trebui să fie un stimulent pentru noua Comisie Europeană și țările candidate pentru a continua fără întârziere expansiunea UE către Est și Sud-Est”, a declarat, pentru Reuters, Cathrina Claas-Muehlhaeuser, președintele Comitetului.

Conform datelor, exporturile Germaniei către Europa de Est au urcat la 145 miliarde de euro în primul semestru din 2024, în timp ce totalul exporturilor s-a redus.

Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut CITEȘTE ȘI Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut

Responsabile pentru aproape 19% din comerțul exterior al Germaniei, țările din Europa de Est au devenit un pilon al economiei germane orientate spre export, a adăugat Claas-Muehlhaeuser.

În primul semestru din 2024 Statele Unite au rămas principala piață de export pentru Germania, urmate de Franța și Țările de Jos

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
china
germania