Protecția Civilă din Grecia a declarat stare de alertă la Atena din cauza riscului extrem de incendii și a dispus închiderea parcurilor și pădurilor din împrejurimi pe fondul temperaturilor ridicate care, conform prognozelor, vor ajunge din nou la 40 de grade Celsius, informează EFE.
În alte șapte regiuni din centrul și sudul țării, precum și în insulele Lesbos și Chios, autoritățile elene au avertizat asupra riscului foarte ridicat de incendii, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Autoritățile vor interzice circulația vehiculelor și accesul amatorilor de drumeții în parcurile naționale, pădurile și alte "zone vulnerabile" din aceste regiuni, conform Protecției Civile.
Departamentul de pompieri din Grecia a înregistrat începând de miercuri, de la ora locală 18:00, până joi, la aceeași oră, 64 de incendii în întreaga țară, dintre care 57 au fost stinse înainte de a se extinde.
Potrivit Serviciului Național de Meteorologie (EMY), temperaturile ridicate vor fi însoțite de vânturi puternice, care reprezintă un risc suplimentar pentru incendiile active pe teritoriul țării.
Temperaturile, care în această perioadă a anului variază de obicei între 20 și 33 de grade Celsius, au depășit săptămâna trecută 40 de grade Celsius în mai multe zone din Grecia.