Noul guvern al Greciei vrea controale mai riguroase la frontiere

Noul guvern al Greciei vrea controale mai riguroase la frontiere
scris 15 iul 2019

La o săptămână după alegeri, noul guvern conservator de la Atena a insistat luni, în cadrul unei întrevederi cu comisarul european Dimitris Avramopoulos, asupra necesității de a întări frontierele Greciei și ale Uniunii Europene, transmite AFP.

"Planul nostru include o valorificare mai bună a forțelor europene Frontex prezente, întărirea patrulelor gărzii de coastă, în paralel cu ameliorarea echipamentelor acesteia, și gestionarea mai bună a fondurilor europene, în mod transparent", arată un comunicat al executivului elen, conform Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Alte priorități declarate ale guvernului condus de premierul Kyriakos Mitsotakis sunt ameliorarea condițiilor de viață ale refugiaților și imigranților, în special în taberele din insule cum ar fi Lesbos și Samos, precum și implementarea unei proceduri mai expeditive pentru acordarea azilului.

VIDEO Albania: Protestatari au încercat să intre în clădirea Guvernului CITEȘTE ȘI VIDEO Albania: Protestatari au încercat să intre în clădirea Guvernului

Conform datelor Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, de la începutul anului, în insulele din nordul Mării Egee au sosit din Turcia peste 12.000 de refugiați.

Asociațiile pentru protecția refugiaților și a migranților sunt îngrijorate de politica în domeniu a noului guvern. Săptămâna trecută, ministrul muncii și problemelor sociale, Nikos Vroutsis, a anulat un decret care permitea obținerea rapidă a unui număr de asigurare socială. Mișcarea antirasistă KEERFA consideră a cerut revenirea asupra măsurii pe motiv că este rasistă și limitează accesul la spitale, școli și serviciile sociale pentru săraci, femei, copiii refugiaților sau persoane cu handicap. 

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
granita
emigranti