L'Espresso: Negocieri secrete pentru finanțarea partidului lui Salvini cu bani rusești

L'Espresso: Negocieri secrete pentru finanțarea partidului lui Salvini cu bani rusești
scris 22 feb 2019

Publicația L'Espresso anunță o amplă investigație în care este vorba despre un acord privind vânzarea a trei milioane de tone de combustibil diesel către o companie italiană, un contract comercial care maschează sprijinul Rusiei pentru formațiunea ministrului de Interne italian Matteo Salvini în campania pentru alegerile europarlamentare, negocierile fiind derulate de un apropiat al vicepremierului Salvini.

"Un acord cu șase zerouri pentru finanțarea Ligii înaintea alegerilor europarlmentare. Un sprijin mascat sub forma unei achiziții de combustibil. Bani rusești pentru naționaliștii vicepremierului Matteo Salvini. Același care a declarat public că nu este interesat de banii lui Vladimir Putin", scrie L'Espresso.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform publicației, negocierile pentru finanțarea Ligii s-au desfășurat în secret în ultimele luni, fiind vorba despre întâlniri, călătorii, mailuri și un draft de contract, de o parte aflându-se un fidel al lui Salvini, iar de cealaltă, oameni ai președintelui rus Vladimir Putin, scrie News.ro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Scurtcircuit ANRE: Scumpiri considerabile, de până la 35%, ale curentului furnizat de FUI. Consumatorii bucureșteni pot achita o factură mai mare cu 17% de la 1 martie. Majorări și la nivel național CITEȘTE ȘI Scurtcircuit ANRE: Scumpiri considerabile, de până la 35%, ale curentului furnizat de FUI. Consumatorii bucureșteni pot achita o factură mai mare cu 17% de la 1 martie. Majorări și la nivel național

"Cel puțin trei milioane de tone de combustibil diesel vândute unei companii italiene de o companie rusă. O tranzacție mulțumită căreia Kremlinul ar putea revigora conturile formațiunii lui Salvini înaintea alegerilor europene din mai", scrie publicația despre ancheta desfășurată sub titlul generic "Cartea Neagră a Ligii", precizând că nu este sigur dacă acordul a fost finalizat, dar că deține informații privind diferite acțiuni desfășurate la Roma, Milano și Moscova, având drept unic scop finanțarea formațiunii lui Salvini.

Potrivit L-Espresso, personajul cheie este fostul purtător de cuvânt al vicepremierului, Gianluca Savoini, prezentat în presa rusă drept consilier al acestuia și elogiat pentru activitățile asociației sale Lombardia - Rusia și pentru pozițiile adoptate de Liga în cazul sancțiunilor impuse de Europa Rusiei. Fără a avea un rol oficial în partid sau în Guvern, Savoini a fost întotdeauna prezent în vizitele oficiale ale lui Salvini la Moscova, scrie publicația, spunând că acesta a girat alianța dintre Ligă și partidul lui Putin și a făcut zeci de călătorii în Moscova, în Crimeea și în Donbas și este cel care a purtat negocierile privind finanțarea rusă.

Jurnaliștii susțin că totul a început în iulie 2018, cu Savoini și o clădire din Moscova care adăpostește sediile celor mai mari companii petroliere, dar și firmele unuia dintre cei mai bogați oameni din Rusia, avocat, ortodox, anit-avort și anti-gay, conducător al unui imperiu economic.

Ei prezintă mai multe fotografii despre care afirmă că au fost făcute la Moscova, în perioada 17 - 19 octombrie, precizând că cea mai importantă dată este 18 octombrie 2018, când ei înșiși au fost martorii unei întâlniri care a avut loc cu câteva ore înaintea vizitei lui Salvini în capitala Rusiei. Cu o zi înainte, vicepremierul fusese invitat la o conferință organizată de Confindustria, la hotelul Lotte.

O călătorie în Rusia care s-a încheiat cu o întâlnire privată, pe care liderul Ligii nu a dorit să o facă publică, comentează L'Espresso, care susține că Salvini a fost întrebat dacă s-a întâlnit cu omologul său de la Kremlin Dymitri Kozak într-un anumit loc după conferință, că i-au fost trimise întrebări pe două adrese de mail, inclusiv pe cea de la Senat, dar acesta nu a răspuns.

„Era 18 octombrie 2018. În momentul în care am finalizat ancheta jurnalistică, nu știam dacă acordul a fost încheiat și în ce termeni. Dacă ceea ce am auzit a fost transpus în practică, ne-am putea afla în fața unui paradox: un partid naționalist, Liga lui Salvini, finanațat în campania pentru următoarele alegeri europene de o companie de stat din Rusia. Pe scurt, principala forță politică din Guvernul italian este susținută de Putin, inamicul numărul 1 al Uniunii Europene. Toate acestea au fost negociate la Moscova de un om, Savoini, care nu avea nicio caliate nici pentru a discuta despre petrol și nici despre finanțarea Ligii”, afirmă L'Espresso, care anunță mai multe dezvăluiri din acestă investigație.

viewscnt
Afla mai multe despre
salvini
rusia
italia