Guvernul rus și-a majorat achizițiile de telefoane iPhone

Guvernul rus și-a majorat achizițiile de telefoane iPhone
scris 21 oct 2024

Achizițiile de telefoane iPhone ale guvernului rus în perioada ianuarie-septembrie 2024 au fost de patru ori mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut, a informat cotidianul financiar Vedomosti, în pofida faptului că anumiți oficiali ruși au interdicție de a utiliza dispozitive Apple, transmite Reuters.

În luna iunie 2023, serviciul rus de securitate FSB a anunțat că a descoperit o operațiune de spionaj american care a compromis câteva mii de telefoane iPhone, prin utilizarea unui software sofisticat de supraveghere, o acuzație dezmințită de grupul Apple, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Fondurile cu care Rusia își finanțează războiul pot fi puse în pericol CITEȘTE ȘI Fondurile cu care Rusia își finanțează războiul pot fi puse în pericol

La rândul său, cotidianul Kommersant a dezvăluit anul trecut că Kremlinul le-a spus oficialilor implicați în pregătirea alegerilor prezidențiale din 2024 să înceteze să mai utilizeze telefoane iPhone, din cauza îngrijorărilor că aceste dispozitive sunt vulnerabile să fie supravegheate de agențiile occidentale de informații.

Citând un reprezentat al platformei de tranzacționare Tenderplan, Vedomosti susține că valoare contractelor implicând telefoane iPhone în primele trei trimestre din acest an s-au ridicat la 6,9 milioane ruble (71.469 de dolari), de la 1,6 milioane ruble în perioada similară a anului trecut.

Reuters nu a putut verifica aceste date. Ministerul Digitalizării de la Moscova a interzis anul trecut angajaților să utilizeze telefoane iPhone și tablete iPad pentru emailuri și aplicații în interes de servicii.

Gazprom a devenit cea mai neprofitabilă companie din Rusia CITEȘTE ȘI Gazprom a devenit cea mai neprofitabilă companie din Rusia

iPhone 16, cea mai recentă versiune de telefoane iPhone, a început să fie vândut și este la mare cerere în Rusia, în pofida faptului că grupul american Apple a oprit exporturile spre Rusia, din cauza invadării Ucrainei.

Ignorând prețurile mari și prin utilizarea importurilor paralele pe care Rusia le-a legalizat pentru a importa bunuri fără permisiunea companiilor occidentale, rușii au putut să pună mâna pe dispozitive Apple. 

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
iphone