Guvernul Bulgariei încearcă să preia controlul asupra parcărilor de TIR de la granițele cu România

Guvernul Bulgariei încearcă să preia controlul asupra parcărilor de TIR de la granițele cu România

Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

scris 11 sep 2024

Statul ar putea prelua controlul asupra zonelor tampon de parcare a camioanelor la punctele de trecere a frontierei, conduse în prezent de companii private. Un grup de lucru numit de prim-ministrul interimar Dimităr Glavcev va căuta oportunități pentru ca acest lucru să se întâmple, potrivit Rador Radio România, care citează Mediapool.

Grupul de lucru trebuie să ofere „o soluție durabilă pentru problema parcărilor tampon pentru vehiculele grele de marfă” de-a lungul frontierei, a anunțat serviciul de presă al Consiliului de Miniștri de la Sofia. Și a amintit că aceste parcări sunt de fapt legate de controlul la frontieră efectuat de stat.

Urmărește-ne și pe Google News
Firmele turcești se confruntă cu un val de insolvențe pe fondul dificultăților economice CITEȘTE ȘI Firmele turcești se confruntă cu un val de insolvențe pe fondul dificultăților economice

În plus, vor trebui indicate „măsuri urgente de facilitare a traficului, de reducere a timpului de așteptare pe cât posibil, de asigurare a unui tratament egal pentru toate vehiculele de marfă, precum și predictibilitate în procesul de prelucrare a acestora”.

Este o altă demonstrație a cabinetului interimar cu privire la problemele cu parcările pentru camioane de-a lungul graniței – în principal cu România. Săptămâna trecută, din ordinul premierului Dimităr Glavcev, Agenția Națională pentru Venituri (NAP) și Agenția de Stat pentru Securitate Națională (DANS) au inspectat parcările de-a lungul frontierei. Acestea ar trebui să faciliteze traficul, dar creează tensiuni nu numai între transportatorii bulgari, ci și între cei străini. Transportatorii se plâng că sunt nevoiți să intre în parcările cu plată, create aparent pentru a se evita cozile pe drumurile ce duc la punctele de trecere a frontierei. De asemenea, au fost forțați să rămână acolo o perioadă mult prea lungă de timp, pentru a plăti mai mult.

Reclamații și verificări

Inspecția Agenției pentru Venituri de săptămâna trecută a fost pentru a afla care sunt tarifele pentru utilizatorii parcărilor. Cei de la Fisc au intrat în parcările de la punctele Lesovo, Kăpitan Andreevo, Ruse și Vidin, dar nu au fost constatate nereguli.

Legat de parcarea de lângă Podul Dunării I de la Ruse, încă de la punerea în funcțiune a acesteia, în luna iunie 2023, nemulțumirea este că operatorul percepe sume diferite de la șoferii bulgari și de la cei străini – 15 leva pentru șoferii bulgari și 25 de euro pentru ceilalți. Din această cauză, Comisia pentru Protecția Concurenței a început cu luni în urmă o verificare a operatorului TIR Parking Ruse, dar rezultatele nu au fost încă anunțate.

Grecia majorează salariile și pensiile, în fața creșterii costului vieții CITEȘTE ȘI Grecia majorează salariile și pensiile, în fața creșterii costului vieții

Compania a câștigat licitația publică la Primăria Ruse pentru construirea parcării pe un teren al municipalității, iar acolo camioanele își pot aștepta rândul la așa-numita coadă virtuală, fiind anunțați când le vine rândul. Totuși, șoferii susțin că și coada este manipulată și trebuie să aștepte zile întregi și să plătească mult pentru ședere.

De asemenea, există plângeri și cu privire la parcarea pentru camioane de la al doilea pod peste Dunăre – lângă Vidin. În urmă cu două luni, formațiunea „Vâzrajdane”/ „Renașterea” a prezentat în Parlamentul de la Sofia date cum că semaforul către pod este în permanență roșu și acest lucru determină transportatorii să oprească la parcarea Danube Logistic Vidin. Aceștia au anunțat că sunt probleme și cu locurile în care opresc camioanele la punctele de trecere a frontierei de la Lesovo și Kăpitan Andreevo.

În prezent, se așteaptă rezultatele inspecției DANS. Luni, serviciul de presă al guvernului a anunțat că acestea ar trebui să fie clare până la sfârșitul lunii septembrie. Acesta este termenul limită pentru recomandările grupului de lucru care se va ocupa de caz. Aceasta va monitoriza și verificarea Comisiei pentru Protecția Concurenței privind parcarea de la Podul Dunării de lângă Ruse.

Cine se va ocupa de caz

Grupul de lucru va fi condus de viceprim-ministrul interimar și ministru de finanțe Liudmila Petkova. Din acesta mai fac parte ministrul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Violeta Koritarova, ministrul Transporturilor, Krasimira Stoianova, ministrul Agriculturii, Gheorghi Takhov, directorul executiv de la Agenția pentru Venituri, Rumen Spețov, directorul executiv al Agenției Vamale, Gheorghi Dimov, și cel de la Direcția Generală a Poliției de Frontieră, Anton Zlatanov, precum și dr. Svetlozar Patarinski – director executiv al Agenției Bulgare pentru Siguranța Alimentelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
parcare
bulgaria
tiruri