Ungurii cu familii numeroase pot folosi subvenții de la Guvern, valabile până la sfârșitul anului 2022, pentru achiziționarea a aproape 18.000 de mașini, a declarat Asociația Maghiară de Leasing pentru agenția de presă MTI, citată de publicația Budapest Business Journal.
Potrivit asociației, 35-40% din aceste familii pot opta pentru un contract de leasing la achiziționarea mașinii, potrivit News.ro.
În jur de 175.000 de familii sunt eligibile pentru aceste subvenții și circa 2% din gospodăriile maghiare cumpără un vehicul nou anual, dar asociația estimează că 10% din cei eligibili se vor folosi de sprijinul guvernamental până la sfârșitul anului 2022.

Guvernul alocă 2,5 milioane forinți familiilor cu trei sau mai mulți copii pentru achiziționarea unui vehicul cu o capacitate e cel puțin șapte pasageri până în 2022. Acest proiect face parte dintr-un set de măsuri anunțat de primul ministru Viktor Orbán la începutul anului ce are ca scop problema diminuării populației în Ungaria.
Subvențiile au fost lansate începând cu 1 iulie. Până pe 4 iulie, peste 2.000 de familii aplicaseră deja pentru fonduri, a declarat secretarul de stat pentru Familie și tineret Katalin Novák, pentru MTI.