Procurorii au pus sechestru pe hotelul Nobil și pe studiourile a patru televiziuni ale lui Plahotniuc

Procurorii au pus sechestru pe hotelul Nobil și pe studiourile a patru televiziuni ale lui Plahotniuc
scris 2 iul 2019

Mai multe proprietăți deținute de Finpar Invest SRL, companie din imperiul imobiliar lui Vladimir Plahotniuc au fost puse sub sechestru de procurori în cadrul unui dosar penal pentru spălare de bani, informează RISE Moldova.

Decizia a fost luată de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale pe 26 iunie, la două săptămâni de la plecarea din țară a liderului democrat, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

RISE Moldova anunță că a reușit să identifice câteva dintre proprietățile sechestrate. Printre ele se numără hotelul de lux Nobil și studiourile în care activează posturile TV: Prime, Publika, Canal 2 și Canal 3.

Interviu Vladimir Putin: Ideea liberală s-a învechit. Intră în conflict cu interesele majorității covârșitoare a populației CITEȘTE ȘI Interviu Vladimir Putin: Ideea liberală s-a învechit. Intră în conflict cu interesele majorității covârșitoare a populației

Conform cronologiei prezentate, în 14 iunie Partidul Democrat (PD) al lui Plahotniuc anunță că cedează guvernarea și trece în opoziție. În aceeași zi, Vladimir Plahotniuc, liderul PD, părăsește Republica Moldova.

În 24 iunie, Vladimir Plahotniuc anunță pe Facebook că și-a depus mandatul de președinte al partidului și că a decis să nu mai candideze pentru vreo funcție în partid.

În 26 iunie, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), o subdiviziune din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA) specializată pe investigații financiare paralele și identificarea bunurilor obținute pe căi ilegale emite actul nr. 21/1-3645 prin care pune sechestru, pe o perioadă de 15 zile, pe mai multe proprietăți deținute de compania Finpar Invest SRL.

În 27 iunie, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) obțin mandat judecătoresc și aplică și ei sechestru pe bunurile Finpar, conform extraselor cadastrale. Angela Starinschi, purtătorul de cuvânt al CNA, a declarat pentru RISE că sechestrul a vizat nu doar imobilele Finpar, dar și conturile companiei, măsurile fiind luate în cadrul unui dosar penal pentru spălare de bani.

viewscnt
Afla mai multe despre
hotelul nobil
plahotniuc