După misiunea în Marea Roșie, Grecia speră să obțină un rol-cheie în apărarea UE

După misiunea în Marea Roșie, Grecia speră să obțină un rol-cheie în apărarea UE
scris 4 mar 2024

Grecia, gazda sediului operațiunii UE de a proteja navele de atacurile rebelilor yemeniți houthi în Marea Roșie, speră să joace un rol mai central în asigurarea securității blocului celor 27 de națiuni, a declarat ministrul apărării elen, Nikos Dendias, citat de Reuters.

„Trebuie să fim capabili să ne apărăm”, a spus ministrul Nikos Dendias, adăugând că Uniunea Europeană ar putea realiza acest lucru în cooperare cu NATO și alți aliați, transmite Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Presa de la Budapesta: Ungaria a ajuns cea mai săracă țară din UE la indicatorul consum, a fost întrecută de Bulgaria CITEȘTE ȘI Presa de la Budapesta: Ungaria a ajuns cea mai săracă țară din UE la indicatorul consum, a fost întrecută de Bulgaria

„Ceea ce încercăm să facem este să avem o industrie de apărare autohtonă în Grecia și Europa, care ar putea răspunde nevoilor Uniunii Europene”, a explicat el pentru agenția Reuters.

Misiunea navală a UE în Marea Roșie, denumită „Aspides”, care în greacă înseamnă „Scuturi”, a fost lansată luna trecută pentru a proteja navele de atacurile militanților houthi, aliați ai Iranului, în sprijinul grupării militante palestiniene Hamas din Gaza în războiul său cu Israelul.
„Nu poți fi o răscruce de drumuri dacă drumurile nu există”

La răscrucea dintre Asia, Africa și Europa, Grecia controlează cea mai mare flotă comercială din lume și atacurile împotriva navelor sale au crescut. Cel mai mare port al Greciei, Pireu, a înregistrat o scădere a comerțului cu 40%.

UE a dat Ucrainei doar jumătate din ajutorul promis. Ce loc ocupă România în topul angajamentelor CITEȘTE ȘI UE a dat Ucrainei doar jumătate din ajutorul promis. Ce loc ocupă România în topul angajamentelor

Fregata grecească Hydra a navigat săptămâna trecută spre Marea Roșie, în timp ce țara și-a asumat comanda misiunii UE al cărei sediu se va afla în orașul Larissa. Italia conduce forța navală.

„Este important să reușim”, a spus Dendias. „Nu poți fi o răscruce de drumuri dacă drumurile nu există sau nu funcționează. Deci, pentru noi (Grecia), aceasta este o amenințare uriașă direct și indirect”, a notat el.

Atât Grecia, cât și Uniunea Europeană sunt alarmate de „abordarea sofisticată” a houthi, cu mine marine și arme submarine folosite în atacuri, a mai spus el.

Zara confirmă - redeschide magazinele din Ucraina CITEȘTE ȘI Zara confirmă - redeschide magazinele din Ucraina

Siguranța celor cinci nave de război ale Aspides și a echipajului, de asemenea din Germania, Italia, Belgia și Franța, este o preocupare, a mai notat ministrul elen, cerând o coordonare strânsă cu alte flote din zonă, care includ nave de război din Statele Unite și India.

„A avea o comunicare foarte strânsă și o abordare cât mai comună cu alte flote (...) este ceva recomandabil și important”, a spus el.
Cum vrea Grecia să-și reformeze armata. „O provocare uriașă”

După invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, Uniunea Europeană vrea să-și sporească rolul de apărare ca bloc, mai degrabă decât ca o însumare de 27 de națiuni unde politica militară este elaborată la nivel național, notează Reuters.

Un economist avertizează că Rusia este „în pragul morții”: „Economia va exploda” CITEȘTE ȘI Un economist avertizează că Rusia este „în pragul morții”: „Economia va exploda”

Grecia, de asemenea membră a NATO, vrea să-și reformeze armata după exemplul Finlandei. De asemenea, ea își propune să-și reînnoiască industria de apărare și să stimuleze afacerile șantierelor navale, pe măsură ce își revine după o criză a datoriilor de un deceniu care a forțat-o să reducă cheltuielile.

Atena a elaborat un plan de achiziții de mai multe miliarde, pe o perioadă de 10 ani, care include cumpărarea a până la 40 de avioane noi de luptă F-35 din SUA, trei fregate din Franța și elicoptere Black Hawk de fabricație americană.

ISW: Putin „se pregătește pentru un potențial război convențional pe scară largă împotriva NATO”. Liderul rus a reînființat două districte militare CITEȘTE ȘI ISW: Putin „se pregătește pentru un potențial război convențional pe scară largă împotriva NATO”. Liderul rus a reînființat două districte militare

Țara vrea să producă sisteme de drone și anti-drone și este în discuții cu Statele Unite pentru a proiecta împreună și construi noua clasă de fregate Constellation pentru marina greacă. Fregatele străine ar putea fi întreținute în șantierele navale grecești, a spus Dendias.

„Aceasta reprezintă o provocare uriașă”, a declarat el. „Suntem o națiune maritimă mândră, dar este prima dată în istoria noastră când putem fi capabili să proiectăm în comun o platformă așa de importantă precum Constellation”, a notat el.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
marea rosie