Controlul prețurilor are un singur rezultat: penurie. Ultimul exemplu vine din Republica Moldova

Controlul prețurilor are un singur rezultat: penurie. Ultimul exemplu vine din Republica Moldova

Inquam Photos/Costin Dincă

scris 28 iul 2021

Faptul că, pe termen mediu și lung, controlul prețurilor are un singur rezultat, și anume penurie, este cunoscut de oricine, mai puțin de autorități, în special de cele post-comuniste. Ultimul exemplu vine din Republica Moldova, unde motorina a dispărut din oferta mai multor stații, în urma închiderii rafinăriei Petromidia a principalului jucător de pe piața moldovenească, Rompetrol, după explozia de la începutul acestei luni de la Năvodari.

În România, unde Rompetrol este cel de-al doilea jucător pe piața carburanților, tocmai pentru că prețurile au fost lăsate să evolueze liber, înregistrându-se scumpirile aferente noului raport dintre cerere și ofertă, nu a existat, deocamdată cel puțin, nicio problemă de alimentare cu motorină a stațiilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Penuria de motorină din Republica Moldova a apărut în pofida deciziei ANRE-ului de la Chișinău de majorare a marjelor comerciale (câștigul rezultat din vânzarea carburanților) cu 380,73 lei moldovenești/tonă (sau 33%), de la 1.142,18 lei/tona la 1.522,91 lei/tonă la benzină și cu 150,53 lei moldovenești/tonă (cu 33%), de la 451,58 lei/tonă la 602,11 lei/tonă la motorină.

Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie CITEȘTE ȘI Digitalizarea a devenit o prioritate și pe piața imobiliară. Sectorul proptech este propulsat de pandemie

Potrivit ANRE-ului de la Chișinău, decizia este una de scurtă durată și a fost determinată de incidentul produs la Rafinăria Petromidia din Năvodari, dar și de sistearea activității unei rafinării din Grecia și-a sistat activitatea sau de "schimbări în regulile de comerț cu Belarus". "Suntem în lipsuri în regiune de unde se alimentează Republica Moldova. Ca să nu admitem o penurie de produse petroliere, Agenția s-a autosesizat și vine cu o soluție (cea a majorării marjelor de comercializare a carburanților - n.r.)", a declarat șeful ANRE-ului de la Chișinău, Eugen Carpov.

Problema de pe piața carburanților din Republica Moldova este aceea că majorarea marjelor cu același procent, 33%, nu ține cont de raportul dintre cerere și ofertă. Oferta a fost evident afectată de incidentul de la Năvodari, Rompetrol fiind cel mai mare importatori de carburanți din Republica Moldova, compania fiind responsabilă pentru aproximativ 35% din importurile de motorină și pentru aproximativ 29% din cele de benzină în 2020. Cererea de benzină și motorină, în schimb, evoluează diferit în cele de-al treilea trimestru, ca urmare a utilizării motorinei în agricultură. Potrivit Mold-Street, în trimestrul III al anului importurile de motorină ale Republicii Moldova sunt în medie cu 10% mai mari decât în primele două trimestre ale anului.

Instituția de reglementare de la Chișinău se apără, susținând că, de la începutul lunii iulie, pe teritoriul Republicii Moldova au fost introduse 11,6 mii de tone de benzină și 32 de mii de tone de motorină.

Calculele Mold-Street arată că s-a importat în medie câte aproximativ 527,3 tone de benzină/zi și 1.454,54 de tone de motorină/zi, mai mult cu 20,8% în cazul benzinei și mai puțin cu 12%, în cazul motorinei, comparativ cu mediile zilnice din 2020.

Și asta fără a se ține seama de aprecierea sezonieră cu 10% a cererii de motorină.

Evoluția Artesana: de la business de familie la unul dintre cei mai mari jucători independenți de pe piața lactatelor artizanale CITEȘTE ȘI Evoluția Artesana: de la business de familie la unul dintre cei mai mari jucători independenți de pe piața lactatelor artizanale

Pe o piață liberă, jocul dintre cerere și ofertă ar fi condus la o majorare mult mai amplă a marjei de comercializare a motorinei comparativ cu cea a benzinei, marjă necesară stimulării importurilor produsului aflat în evident deficit.

Cu toate acestea, ANRE-ul moldovenesc a stabilit aceeași marjă, de 33%.

Mai mult, nominal, majorarea marjei de comercializare a motorinei, de doar 150,83 lei moldovenești/tonă, este de peste două ori mai mică decât cea de comercializare a benzinei, de 380 lei moldovenești/tonă, ceea ce descurajează importul de motorină în favoarea celui de benzină.

Drept urmare, nu ar trebui să mire pe nimeni că s-a ajuns rapid, în numai 3 săptămâni de la incidentul de pe Petromidia, la penurie de motorină pe piața moldovenească, puternic reglementată.

Cu toate acestea, de vină sunt tot companiile, acuză reglementatorul de la Chișinău. “Situația creată ține exclusiv de responsabilitatea acestora (companiilor - n.r.), instituțiile statului urmând să analizeze și să constate cauzele fenomenului respectiv, cu toate consecințele de rigoare. Referitor la ultimele modificări legislative și a cadrului de reglementare, dar și a declarațiilor în spațiul public din partea unor companii petroliere sau experți/formatori de opinie, ANRE condamnă ferm orice tentativă de exercitare a unor presiuni asupra deciziilor Agenției aprobate anterior”, se susține într-un comunicat al instituției.

viewscnt
Afla mai multe despre
petromidia
rompetrol
penurie
motorină
chișinău
republica moldova