Sute de investitori chinezi ajung pe aeroportul din Atena, de trei ori pe săptămână, unde sunt întâmpinați de agenții imobiliari care îi conduc direct în oraș pentru a vedea apartamente puse în vânzare, informează Reuters.
Vizitatorii chinezi sunt atrași de prețurile scăzute la proprietățile imobiliare, precum și de unul dintre cele mai generoase programe europene de tip ''Golden Visa'', care oferă un permis de rezidență pe cinci ani în schimbul unei investiții imobiliare de 250.000 de euro. O astfel de sumă este suficientă pentru a cumpăra un apartament cu patru camere în capitala Greciei, cu vedere spre Acropole, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit datelor oficiale publicate de Banca Centrală a Greciei, prețurile la imobiliare au crescut cu 0,8% în ritm anual în trimestrul al doilea, după un avans de doar 0,1% în primul trimestru, prima creștere înregistrată după 2008.