Cele mai importante două bănci din Rusia, Sberbank și VTB, urmează să își deschidă sucursale și birouri în iulie în regiunile din Ucraina anexate de Moscova în 2022, au anunțat directorii generali ai celor două instituții financiare, relatează Reuters.
Moscova a anexat regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie în septembrie 2022, în urma unor referendumuri considerate "false" de către Kiev. Decizia a fost condamnată de numeroase țări ca fiind ilegală, arată Agerpres.
Forțele ruse controlează doar parțial cele patru regiuni din Ucraina.
Banca de stat Promsvyazbank (PSB), care s-a concentrat pe angajații statului și pe sectorul apărării după ce a fost salvată de banca centrală în 2017, a deschis deja sucursale în cele patru regiuni din Ucraina, în condițiile în care Rusia își propune să le ofere civililor și militarilor credite și servicii bancare ieftine.
"În termen de o lună și jumătate, primele noastre 16 sucursale ar trebui să se deschidă" în cele patru regiuni, a declarat marți directorul executiv al Sberbank, German Gref, în camera superioară a Parlamentului rus. "Așa că vom fi prezenți pe întreg teritoriul țării", a mai spus el.
Banca rusă VTB va deschide două birouri în Lugansk în iulie și intenționează să înceapă să ofere servicii clienților din Donețk și din orașul-port Mariupol din regiunea Donețk până la sfârșitul anului, a declarat marți directorul său executiv Andrei Kostin.
Sucursalele VTB vor deservi clienții retail și întreprinderile mici și mijlocii, a mai spus el