Cea mai mare companie ungară de curierat, prezentă și în România, acuzată de întârzieri majore la livrarea pachetelor

Cea mai mare companie ungară de curierat, prezentă și în România, acuzată de întârzieri majore la livrarea pachetelor
scris 1 oct 2024

Din ce în ce mai mulți oameni se plâng de rețeaua de curierat Packeta. Compania a promis că va informa publicul, însă problema ar putea fi globală, relatează portalul ungar Origo.

De săptămâni întregi sunt perturbări serioase la furnizorul de servicii de curierat Packeta. În acest sens ziarul ungar „Világgazdaság” a primit mai multe semnale de la cititorii săi, care au confirmat existența a zeci de reclamații postate pe forumurile de pe internet, arată Rador.

Urmărește-ne și pe Google News
GRAFICE Raritate: Vânt puternic și constant de 24 de ore. Eolienele au produs o treime din energia locală și au menținut România în condiția de exportator net de curent CITEȘTE ȘI GRAFICE Raritate: Vânt puternic și constant de 24 de ore. Eolienele au produs o treime din energia locală și au menținut România în condiția de exportator net de curent
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Packeta este în prezent cea mai mare rețea de automate de coletărie din Ungaria, după fuziunea sa cu Foxpost. Foxpost și Packeta operează împreună peste 2.700 de mașini de colete și 1.800 de puncte de preluare a coletelor în Ungaria. La începutul lunii septembrie s-a anunțat, de asemenea, că conducerile ambelor companii vor începe integrarea treptată pentru unificarea serviciilor lor.

În iunie a acestui an, a fost anunțat că Foxpost își poate continua creșterea dinamică cu un proprietar internațional, după ce Wallis Group, Trueway (fostă Finext) și fondatorii au convenit să vândă compania. Cumpărătorul este CVC Capital Partners, care deține și compania Packeta, și care este un consorțiu creat de EMMA Capital Group.

Însă, fuziunea Packeta și Foxpost arată în prezent o altă imagine. Un comentator de pe rețeaua de socializare Reddit a relatat că a trimis un pachet în urmă cu douăsprezece zile, însă în continuare primește înștiințarea, precum că pachetul se află în curs de livrare. 

La semnalarea cititorilor, portalul economic vg.hu a testat serviciul clienți al companiei și a avut experiențe diferite. Pe de o parte, la numărul indicat nu a răspuns nimeni, iar dacă a răspuns a fost vocea unui robot bazat pe inteligență artificială, care nu a putut oferi informații. La întrebarea portalului privind pertubările în procesul de livrare a coletelor, Packeta a transmis răspunsul că vor putea furniza informații detaliate cel mai devreme luni.

VIDEO Ambasadorul României în SUA: România îndeplinește formal condițiile tehnice pentru a face parte din Visa Waiver. Primii români vor putea călători fără vize, probabil, în prima parte a anului viitor CITEȘTE ȘI VIDEO Ambasadorul României în SUA: România îndeplinește formal condițiile tehnice pentru a face parte din Visa Waiver. Primii români vor putea călători fără vize, probabil, în prima parte a anului viitor

De altminteri, Packeta a recunoscut recent că volumul de pachete care a crescut în ultima perioadă a adus noi provocări pentru companie, dar ia măsuri pentru rezolvarea problemei.

Potrivit prezentării de pe site-ul companiei, Packeta Hungary este membru al unui grup de companii de logistică a cărui societate-mamă se află în Cehia și a fost înființată în 2015 cu scopul de a facilita magazinelor online livrarea comenzilor către clienții lor. Motto-ul Packeta este livrarea rapidă și convenabilă a pachetelor fără a sta la rând. Acest lucru este posibil printr-o rețea densă de puncte de preluare a coletelor, al căror număr este de peste zece mii la nivel de grup de companii, și în fiecare lună sunt deschise altele noi.

Packeta România este prezentă pe piața din România din 2017.

Packeta România a înregistrat, în 2023, afaceri de 21,7 milioane de euro, în creștere cu aproape 30% față de anul anterior.

viewscnt
Afla mai multe despre
ungaria
livrare
colete
packet