Guvernul albanez a acordat statut de investitor strategic unei companii care are legături cu Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, și care vrea să construiască o stațiune de lux pe o insulă nelocuită din Marea Mediterană, care odată adăpostea o bază militară, transmite Reuters.
Comitetul pentru investiții strategice din Albania, condus de premierul Edi Rama, a aprobat, în data de 30 decembrie 2024, o propunere venită de la firma Atlantic Incubation Partners LLC pentru o stațiune de lux care se va întinde pe o suprafață de 45 de hectare pe mica insulă Sazan, proiect care ar presupune o investiție de 1,4 miliarde de euro, scrie Agerpres.
În decizia sa scrisă, analizată de Reuters, Comitetul pentru investiții strategice din Albania susține că proiectul respectă legislația referitoare la investițiile strategice precum și normele referitoare la locurile de muncă cerute de legislație, precizând că ar urma să angajeze aproximativ 1.000 de persoane.
Conform legislației, acordarea statului de investitor strategic permite unei companii să implementeze un proiect de investiții care este considerat strategic într-un sector important pentru economie, cum este turismul.
'Participarea statului la această investiție se va face prin înființarea unei societăți mixte', susține Comitetul pentru investiții strategice, adăugând că va fi inclusă societatea de stat Albanian Investment Corporation.
Anul trecut, Jared Kushner și-a anunțat o serie de planuri care vizau construirea unei stațiuni turistice la Zvernec, sudul Albaniei, în cadrul unui program de mai amplu de investiții în Balcani al companiei sale Affinity Partners, care include și proiectul din insula Sazan, în largul coastelor Albaniei, precum și un proiect în fostul cartier general al armatei Serbiei, din Belgrad.
CITEȘTE ȘI Numărul companiilor rusești din Bulgaria crește în mod suspectKushner, care a fost unul din consilierii principali ai lui Trump în perioada în care socrul său a ocupat primul mandat de președinte al SUA, și-a înființat firma de investiții în 2021.
Proiectele din Balcani ale firmei Affinity Partners ar putea de un impuls economiilor din regiune prin atragerea de vizitatori, dar compania se lovește de criticile oponenților care susțin că este vorba de proiecte care vor aduce prejudicii mediului și, în cazul proiectului din Belgrad, amenință o clădire de importanță culturală.